Poveștile, o formă de educație a copiilor

Copiii care ascultă povești învață structuri gramaticale dificile, rețin mai multe cuvinte decât dintr-o conversație obișnuită, se antrenează ca buni ascultători și se formează ca viitori cititori. Poveștile ajută la dezvoltarea emoțională și socială a micuților, contribuie la ameliorarea unor probleme de comportament, căci însumează virtuți, valori, modele și cunoștințe. În plus, poveștile pot face informațiile științifice mai accesibile și captivante, deschizând prin problematizare orizonturi nemărginite în gândirea și în sufletul ascultătorului. Un bun povestitor își captivează publicul prin credința sa puternică în bunătatea lui Dumnezeu și valorile creștine nepieritoare.

Copii sau adulți, cu toții avem nevoie de povești. O lume magică se deschide prin universul poveștilor, care prin eroii și valorile promovate deschid orizonturi noi în gândirea și sufletul nostru. De altfel, specialiștii au demonstrat că poveștile „modelează” creierul și întăresc conexiunile dintre neuroni. Scriitoarea, profesoara și, nu în ultimul rând, povestitoarea Ioana Revnic spune, de peste patru ani, povești pentru suflet copiilor care iubesc sfinții ortodocși și lumea miraculoasă deschisă prin puterea cuvântului rostit cu dragoste. Ea ne-a vorbit despre importanța poveștilor în educația micuților: „Copiii care ascultă povești citite din cărți ilustrate învață mai multe cuvinte decât dintr-o conversație obișnuită. Tot poveștile facilitează învățarea unor structuri gramaticale, antrenează buni ascultători și formează viitori cititori. Ajută la dezvoltarea emoțională și socială a celor mici și contribuie la ameliorarea unor probleme de comportament. Poveștile «încorporează» virtuți, valori, modele, cunoștințe și le transmit mai departe. În plus, poveștile construiesc legături sufletești”.

„Poveștile trebuie alese cu înţelepciune”

La finalul anului 2021, Ioana Revnic a publicat cartea „Călătorește cu trei sfinți români” și de atunci a început să scrie texte cu conținut religios la rubrica #Școala De Duminică La Basilica, de pe pagina de Facebook a Agenției de știri ­BASILICA. Ea a dorit ca prin această rubrică să aducă învățăturile biblice în prezent, să le lege de viața cititorilor, să arate că Sfintele Evanghelii nu sunt vetuste și că în ele se găsesc răspunsuri, soluții, resurse pentru dileme și căutări personale actuale. Povestitoarea și-a mai propus să-i provoace pe cititori să gândească, să problematizeze, să se exprime, să facă diverse lucruri de folos în viață, în general.

Din 2023, Ioana Revnic povestește vieți de sfinți, dar spune și povești care arată că binele este o alegere și că aceasta poate să fie făcută mereu. Ea a mai precizat cât de multe lucruri pot învăța copiii prin povești: „Concluziile studiilor realizate de colega mea, Simona Căbuz, cercetătoare în domeniul inteligenței artificiale și director de dezvoltare al proiectului «Spune-mi o poveste pentru suflet», arată că toți putem învăța din povești, dar acestea au, firește, limitele lor. De exemplu, poveștile pot face informațiile științifice accesibile și captivante, dar le pot simplifica excesiv și pot intra în contradicție cu un raționament științific. Totodată, poveștile ne pot manipula: acestea ne influențează convingerile și credințele, de aceea trebuie alese cu multă înțelepciune. Știați, însă, că poveștile îi ajută pe copii să înțeleagă și să rețină mai ușor noțiunile matematice?”

Povestitorul are un rol important în receptarea poveștilor de către copii, dragostea pentru micuți și credința în valorile pe care le transmit poveștile sunt esențiale pentru aceştia. Ioana Revnic spune că „povești pentru suflet” înseamnă o formă de mărturisire a credinței în Dumnezeu și în lucrarea Lui minunată pentru oameni: „Gândindu-mă la povestitorii care lucrează cu copii, aș spune că principalele trăsături ale persoanelor care spun povești sunt: discernământul în alegerea poveștilor, responsabilitatea față de copii și față de formarea lor, disponibilitatea de a nu se opri din învățat. Unele persoane spun că nu ai nevoie de calități extraordinare pentru a fi un bun povestitor și poate că au dreptate. Însă eu zic că, fără să studiezi, fără să înveți cum, ce, când, de ce să povestești nu poți fi un povestitor memorabil. Apoi eu am credința că prin povești poți face un bine. Curajul, creativitatea și consecvența sunt repere importante pentru un povestitor”. Consecvența este importantă pentru că nu întotdeauna o poveste spusă de un povestitor este bine primită sau un atelier de povești iese „perfect”. Uneori, povestitorul nu reușește să transmită ceea ce își dorește și totuși nu renunță, dacă are un eșec. Chiar dacă nu ajunge imediat la scopurile pe care și le-a propus, povestitorul trebuie să continue să povestească. Important este să testeze, să analizeze ceea ce funcționează, să aplice din nou, să cerceteze, să găsească alternative pentru ca starea de a povesti să fie fără sfârșit.

Brațele părinților, locul ideal pentru povești

Contextul contribuie la înțelegerea unei povești și la stabilirea unei conexiuni între ascultători și povestitori: în funcție de locul și de momentul în care se spune o poveste, primii se pot conecta mai ușor la ceea ce ascultă. Impactul poveștii poate fi potențat de contextul potrivit, cadrul însuși poate deveni un personaj în narațiunea ascultată. Sunetele, culorile, mirosurile din jur pot influența receptarea poveștii. „Locul și momentul în care povestești sunt importante și pentru ascultători, și pentru povestitor, dar nu cred că sunt esențiale. Contează mai mult legăturile care se nasc între povestitor și ascultători, emoția momentului și ceea ce se transmite prin povești. Cred că poți să spui povești oriunde. Depinde ce și cum povestești. Mă gândesc la locurile mai puțin convenționale și la momentele în care am spus povești. Am spus povești în spital, la patul unor copii bolnavi de cancer. I-am vorbit despre un sfânt drag mie unui ofițer care însoțea un fost președinte al țării, la biserica unde mă aflam eu în acel moment. Am povestit viața aceluiași sfânt în fața ușii blocate a unui lift, așteptând să vină echipa de intervenție și să elibereze o persoană care rămăsese captivă acolo și care începea să intre în panică. În sfârșit, dacă mă întrebați care este locul ideal în care să asculți o poveste, aș răspunde: brațele părinților”, spune Ioana Revnic.

Într-o lume modernă în care mulți copii sunt atașați de activitățile desfășurate pe internet și în lumea virtuală, poveștile citite de către părinți își găsesc tot mai greu locul în rutina micuților. Suntem prea grăbiți pentru a ne opri și a ne așeza în starea de a spune sau asculta o poveste pentru suflet. Nu putem face abstracție de tehnologie și toți avem de gestionat supraexpunerea la ecrane. „În «Manualul cititului cu voce tare», de Tim Trelease și Cyndi Giorgis (Editura Litera, 2022, p. 137), sunt citate studii care arată că, în 2015, majoritatea copiilor de un an folosiseră deja un telefon mobil, iar cei mai mulți copii de doi ani utilizau acest dispozitiv zilnic. Preșcolarii lucrau cu două sau mai multe medii digitale simultan (de exemplu, se uitau la televizor, în timp ce foloseau iPad-ul), iar această conduită se intensifica odată cu înaintarea în vârstă. Cu ce preț? Cu apariția deficitului de atenție, a unor disfuncții cognitive, a unor probleme de sănătate. Așa stând lucrurile, e evident că, pentru a fi echilibrați, cei mici au nevoie de control, de limitări ale timpului în care au acces la internet și la device-uri. Ar fi ideal ca în rutina lor să intre cititul poveștilor, care nu numai că întărește legătura dintre părinți și copii, ci îi și deconectează de la rețele (atât pe cei mari, cât și pe cei mici) și ajută la menținerea sănătății”, a concluzionat povestitoarea.