Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Sumă forfetară pentru transportul elevilor
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvern, pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei pentru distanţe de până în 3 kilometri, iar dacă se depăşeşte distanţa, suma se va suplimenta cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru, informează Agerpres. În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor emise de operatorii de transport, mai menţionează Guvernul. Elevii cazaţi la internat sau în gazdă pot deconta patru călătorii dus-întors/lună, respectiv o călătorie dus-întors efectuată în perioada fiecărei sărbători legale, în baza documentelor de transport. (O. N.)


