Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Vacanţă pentru preşcolari şi elevi
Preşcolarii şi elevii de la toate ciclurile de învăţământ vor intra în acest weekend în prima vacanţă dintre modulele de învăţare şi se vor întoarce la cursuri luni, 6 noiembrie, când va începe modulul al doilea, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă este programată pentru perioada 23 decembrie 2023 - 7 ianuarie 2024, însă până atunci vor mai fi două zile libere: 30 noiembrie - ziua Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul ţării noastre, şi 1 decembrie, Ziua Naţională a României. În cadrul modulului trei este programată o vacanță de schi de o săptămână, care se stabileşte prin decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București. Vacanţa de primăvară a fost programată pentru perioada 27 aprilie - 7 mai 2024 (a treia zi de Paşte), iar vacanţa de vară va începe în data de 22 iunie 2024. Anul şcolar viitor va debuta luni, 9 septembrie 2024. (O. N.)


