Diplomatul desemnat să reprezinte interesele României la Chişinău, Marius Lazurca, vorbeşte despre priorităţile ţării noastre în relaţia cu Republica Moldova şi despre provocările cărora va trebui să le facă faţă în această misiune . Fostul reprezentant al României la Vatican spune că, „în jargon profesional, Ambasada de la Chişinău e o misiune de primă linie, alături de cele de la Bruxelles, de cea de la ONU şi de cele din marile capitale: Paris, Washington sau Moscova“ . Într-un interviu acordat agenţiei Agerpres, Marius Lazurca a afirmat că va încerca să caute, pe ambele maluri ale Prutului, „ocazii şi persoane apte să actualizeze creativ enormul potenţial cultural al celor două state“
Vorbiţi italiana, cunoaşteţi latina, aveţi o bogată cultură şi aţi gestionat cu succes misiunea României la Sfântul Scaun. În acest context, cum aţi primit numirea pentru postul de ambasador la Chişinău?
Nu o să vă ascund că am fost surprins. Nu pentru că mi s-ar fi propus o altă misiune, asta s-ar fi întâmplat oricum, mai devreme sau mai târziu. Am fost surprins, fără ipocrizie, de faptul că am fost considerat potrivit pentru o sarcină profesională atât de complexă, atât de sofisticată, potrivită - mi se părea - unor diplomaţi mai experimentaţi. În jargon profesional, Ambasada de la Chişinău e o misiune de „primă linie“, alături de cele de la Bruxelles (UE şi NATO), de cea de la ONU şi de cele din marile capitale: Paris, Washington sau Moscova.
„Nicăieri în lume limba română nu e luată atât de tare în serios ca la Chişinău“
Aţi fost numit ambasador într-o ţară cu o majoritate vorbitoare de limba română, dar în care sintagma „limba română“ este subiect tabu. În aceste condiţii, care este pentru dumneavoastră cea mai mare provocare căreia va trebui să-i faceţi faţă?
Aş spune că limba română e un subiect de dezbatere publică şi de reflecţie constituţională. Personal, aş fi înclinat să văd dimensiunea pozitivă a focalizării atenţiei politice asupra limbii: nicăieri în lume limba română nu e luată atât de tare în serios ca la Chişinău. Cred că ar trebui să luăm aminte la aceasta şi, spre exemplificare, v-aş invita să citiţi blogurile moldoveneşti: sunt scrise într-o limbă română mai îngrijită, mai cultivată decât multe, prea multe bloguri româneşti.
Ministrul Teodor Baconschi afirma recent că Ambasada României la Chişinău trebuie să devină şi un centru pentru elitele culturale locale. Cum intenţionaţi să realizaţi acest deziderat? Care sunt schimbările pe care vă propuneţi să le faceţi?
Voi spune, mai întâi, că o ambasadă nu e un centru cultural şi că vocaţia sa primordială este de natură politică. Orice misiune diplomatică este, prin urmare, chemată să fie mai curând un mediator cultural, un multiplicator de spaţii şi timpi de contact între antreprenori culturali din ţările respective. Asta vom face în primul rând: vom căuta, pe ambele maluri ale Prutului, ocazii şi persoane apte să actualizeze creativ enormul potenţial cultural al celor două state.
România şi Republica Moldova au semnat recent Acordul privind micul trafic la frontieră, care prevede că persoanele care locuiesc până la 30 km de graniţă vor putea intra în România pe o distanţă de până la 50 km fără vize, pe baza unui permis. Foarte mulţi se întreabă cum va putea fi controlată această distanţă: basarabenii beneficiari ai Acordului vor avea dreptul să vină până la Iaşi, dar nu şi până la Focşani sau Bucureşti? După aderarea României la Spaţiul Schengen, vor avea cale liberă în întreaga Uniune Europeană?
Chestiunea e complicată şi angajează competenţa mai multor instituţii româneşti, mai ales pe cea a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Succint, voi spune că un acord privind micul trafic are ca obiectiv, în primul rând, acela de a nu împiedica administrativ circulaţia liberă a populaţiei de frontieră. Atunci când două state prietene se învecinează, persoanele care locuiesc în apropierea graniţei trebuie să poată fructifica oportunităţile private, comerciale sau turistice, ce rezultă din traversarea neîngrădită a frontierei. Documentul bilateral cuprinde, desigur, situ-aţii în care prevederile sale ar putea fi încălcate şi instituie un regim de sancţiuni, mergând până la îndepărtarea de pe teritoriul naţional a eventualului contravenient.
„Timpul lucrează mereu în favoarea celor răbdători şi fideli“
În Republica Moldova funcţionează două mitropolii ortodoxe, între care există diferende: una subordonată Patriarhiei Române, alta - Patriarhiei Moscovei. Vă veţi implica în soluţionarea acestor diferende?
Ca şi Republica Moldova, România este un stat care garantează libertatea cultelor de a se autoadministra potrivit propriilor statute. Aceasta este o dovadă a încrederii în capacitatea comunităţilor religioase, a Bisericii Ortodoxe în speţă, de a gestiona autonom inclusiv dificultăţile care pot interveni. În cazul de faţă, se ştie că au existat discuţii directe între cele două Patriarhii cu privire la situaţia credincioşilor ortodocşi din Republica Moldova. În calitate de membru al Uniunii Europene, România urmăreşte constant ca standardele europene privind libertatea religioasă şi drepturile conexe să fie deplin respectate într-un stat ca Republica Moldova, angajat în procesul de asociere la Uniune. În acest sens, dăm o mare importanţă punerii în practică a deciziei CEDO din 2001 referitoare la Mitropolia Basarabiei şi sperăm ca această instituţie să-şi poată redobândi toate proprietăţile confiscate şi să-şi vadă poziţia întărită prin înregistrarea tuturor părţilor sale componente.
Pentru că sunteţi la finalul unei misiuni, cea de ambasador la Sfântul Scaun, vă rog să vă referiţi şi la activitatea pe care aţi avut-o acolo timp de peste trei ani.
Despre Vatican se spune că e „o fereastră spre lume“. Nu e o simplă metaforă, ci recunoaşterea faptului că Sfântul Scaun duce o politică la scară globală şi că nu există dosar internaţional semnificativ - de la Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, la problematica schimbărilor climatice - asupra căruia diplomaţia pontificală să nu se pronunţe articulat şi inteligent. Una dintre lecţiile cele mai importante pe care un diplomat le poate asimila la Sfântul Scaun este că priorităţile strategice trebuie urmărite cu tenacitate, indiferent de dificultăţile contextuale, cu încrederea că timpul lucrează mereu în favoarea celor răbdători şi fideli.
