Prima persoană care L-a văzut pe Hristos înviat

Biserica o pomeneşte la 22 iulie pe Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, primul om care L-a văzut pe Hristos Domnul înviat din morţi. Sfânta Maria din Magdala nu este aceeaşi cu femeia păcătoasă pomenită de Sfântul Luca în capitolul al șaptelea al Evangheliei sale, aşa cum suntem tentaţi să credem, ci o tânără cu vieţuire aleasă, despre care aceeaşi Evanghelie spune că fusese vindecată de Hristos de posedare. Protos. Sebastian Serdaru, stareţul Mănăstirii Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, ne-a oferit un interviu din care înţelegem mai bine cine a fost cu adevărat Sfânta Maria Magdalena. Protos. Sebastian Serdaru, stareţul Mănăstirii Pantocrator, este şi autorul unei lucrări despre viaţa Sfintei Maria Magdalena, apărută la Editura „Cartea ortodoxă” a Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului

Părinte stareţ, ce cu­noaștem astăzi despre viața Sfintei Maria Magdalena?

Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena este prima persoană care L-a văzut pe Hristos Domnul înviat din morţi. Pentru râvna ei, este cinstită de Sfânta Biserică cu numele de „cea întocmai cu Apostolii”. La fel ca aceş­tia, mironosiţa a dus vestea Învierii, la care ea însăşi a fost martoră. Slujbele noastre o numesc „evanghelist”, „binevestitoare”, precum şi „cea care a preînchipuit viaţa monahală”, pentru că şi-a dedicat viaţa Domnului.

Sfintele Evanghelii, lecturate cu atenţie, ne arată o altă ima­gine, corectă, a acestei sfinte, diferită de cea cunoscută îndeosebi în Apus şi care a trecut treptat şi la noi, în Răsărit. Occidentul ne-a plasat aşadar ipostaza unei femei păcătoase, convertită ulterior, după unii însoţitoare sau chiar soţie a lui Iisus. De-a dreptul revoltător este faptul că cei care promovează astfel de concepţii îşi culeg informaţiile şi crezurile din filme de tip „Codul lui Da Vinci” sau „Ultima ispită a lui Iisus”.

Tradiţia ne spune că, fiind chinuită şi neaflând odihnă sufletului ei, auzind că Iisus venise în Magdala după ce săturase 4.000 de bărbaţi cu şapte pâini şi câţiva peşti, merse la El şi află vindecare. Din Evanghelia lui Matei aflăm, într-adevăr, că, după săvârşirea minunii înmulţirii pâinilor, Iisus „a dat drumul mulţimilor, S-a suit în corabie şi S-a dus în ţinutul Magdala” (Matei 15, 39).

Situat pe ţărmul Mării Tiberiadei, Magdala era un mic sat de pescari. În limba ebraică, „migdal” înseamnă „turn” sau „fortăreaţă” şi este posibil ca şi din acest motiv apelativul de „Magdalena” să fi fost dat Sfintei Mironosiţe Maria, aşa cum afirmă şi Fericitul Ieronim: „Maria din Magdala a primit epitetul «fortificată cu turnuri» datorită onestităţii şi tăriei sale în credinţă şi a fost învrednicită să vadă cea dintâi Învierea lui Hristos, chiar înaintea Apostolilor”.

Sfântul Nichifor Calist Xantopol (secolul al XIV-lea) spune că vieţuirea aleasă a sfintei l-a tulburat pe vrăjmaşul neamului omenesc, care a început să se teamă de fecioara din Magdala. Ştia profeţia lui Isaia, spusă cu şapte secole în urmă: „Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Diavolul credea că Maria Magdalena este fecioara despre care vorbea Isaia, aşa că a început să ducă asupra sfintei o luptă aprigă. Pentru ca să se arate şi mai mult viaţa virtuoasă a sfintei, Dumnezeu a îngăduit ca sufletul ei să fie muncit de şapte demoni. În mai multe locuri din Evanghelii întâlnim cazuri de posedaţi, dar despre nici unul nu s-a crezut vreodată că desfrâul ar fi fost cauza posedării: nici despre fata cananeencei, nici despre cel din ţinutul Gadara, nici despre alţii. Sfântul Simeon Metafrastul (secolul al IX-lea) asemăna demonii Mariei Magdalena cu acea depresie despre care atâta se vorbeşte şi în zilele noastre, toată această luptă pe care demonii o duc împotriva sufletului; cu toţii ne luptăm cu cele şapte duhuri ale răutăţii. Mai degrabă despre astfel de demoni este vorba în cazul sfintei din Magdala.

Nu se cunosc foarte multe despre viaţa Sfintei Maria Magdalena dinainte să-L urmeze pe Domnul Hristos. Cele câteva versete din Evanghelia după Luca ne fac să înţelegem câte ceva despre acea perioadă: „Şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor” (Luca 8, 1-3).

Din acest fragment aflăm că cele câteva femei care-L urmau pe Iisus pretutindeni, încă din primul an al activităţii Sale, fuseseră vindecate de El şi tot de aici aflăm că aceste femei proveneau din familii foarte bune, înstărite, poate chiar din rândurile nobilimii galileene. Aceste femei îşi puseseră toată averea în slujba lui Iisus şi a ucenicilor Lui. Fiind amintită între aceste femei bogate, putem trage concluzia că şi Maria Magdalena provenea tot dintr-o familie bună, acesta fiind încă un argument care desfiinţează ipoteza că ar fi fost o femeie de moravuri uşoare. Însă, cu toate că evanghelistul aminteşte faptul că aceste femei care-L urmau pe Iisus fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli, doar despre Maria Magdalena notează în detaliu că a fost izbăvită de şapte demoni. Acesta este motivul pentru care, în timp, Maria Magdalena a fost confundată cu femeia păcătoasă, care a spălat cu lacrimile ei picioarele Mântuitorului şi le-a şters cu părul capului. Însă această idee nu are un temei biblic.

Taina mântuirii la picioarele Crucii

Sfântul Evanghelist Ioan o aminteşte pe Maria Magdalena doar la picioarele Crucii şi ca martoră a Învierii, şi aceasta este amintirea pe care Biserica Răsăriteană i-o păstrează până astăzi. Ea a fost aceea care, alături de Mama lui Iisus şi de ucenicul cel iubit, a luat parte la evenimentele răstignirii şi îngropării lui Iisus şi, mai apoi, şi la Înviere. În stare de veneraţie şi contemplaţie, Maria Magdalena încearcă la picioarele Crucii să înţeleagă taina mântuirii, care se petrecea sub ochii lor. Maria Magdalena este un personaj-cheie tocmai dintr-acest motiv: prezenţa ei se constituie drept mărturie că Hristos a murit cu adevărat şi că a fost aşezat în mormânt (împotriva celor care nu credeau aceasta). Iar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt (Ioan 20, 1). Acest capitol din Evanghelia lui Ioan ne conduce treptat spre înţelegerea Învierii, înţelegere care este anunţată parcă încă din primul verset al capitolului: „a văzut piatra ridicată”. Mormântul gol este plin de întuneric şi aceasta o tulbură din cale afară. Experienţa aceasta dinaintea mormântului gol pare a fi chintesenţa întregii ei vieţi şi poate de aceea ea a şi fost aleasă a fi protagonista acestui moment, parcă niciodată meditat îndeajuns: întreaga ei viaţă, Maria Magdalena s-a luptat cu întunericul, cu cei şapte demoni, s-a luptat să iasă la lumină, iar acum, când se află foarte aproape să găsească Lumina mai are de trecut un prag. Plină de durere, s-a aşezat la intrarea în mormânt şi a început să plângă. Simţea că nu poate trăi fără ­Dumnezeu. Fericitul Augustin spune legat de acest episod că dacă Dumnezeu lipseşte din viaţa noastră nimic şi nimeni nu pot împlini golul acesta. Sfântul Simeon ­Metafrastul spune şi el că poate datorită întunericului de care a fost stăpânită a fost aleasă ca ­prima fiinţă din această lume care a văzut direct Lumina Învierii, arătând prin aceasta că Hristos a venit să aducă Lumina tuturor ­celor care se aflau în întuneric.

Acesta este motivul pentru care Biserica a păstrat amintirea sfintei mironosiţe, legată mai ales de aceste momente: din observarea modului în care ea Îl însoţeşte pe Mântuitorul Iisus pe calea Pătimirii Sale vine înţelegerea mai profundă a personalităţii Sfintei Maria Magdalena. Când Apostolii stăteau ascunşi de frica iudeilor, ea, împreună cu celelalte femei evlavioase, Îl urmează pe Învăţătorul iubit şi Îi veghează sfârşitul. După moartea pe Cruce a Domnului, în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii, Maria porneşte la drum, spre mormântul Domnului, cu alte femei, după cum relatează şi ceilalţi evanghelişti (Matei 28, 1; Marcu 16, 1), dar se pare că fuge înaintea lor şi ajunge prima (Ioan 20, 1). Acum este momentul când vede doi îngeri şi, în final, pe Hristos înviat, care i se adresează cu celebra poruncă: „Noli me tangere” („Nu mă atinge”). Este clar că relaţia cu Domnul Cel înviat avea să continue într-o dimensiune cu totul nouă, una liturgică. Creştinii nu doar că se ating de El, dar Îl primesc cu adevărat prin Trupul şi Sângele Său.

Vestea reprimirii acasă

Cum a fost alimentată confuzia cu păcătoasa convertită din casa lui Simon ­Leprosul?

Cel care a confundat-o pe Maria Magdalena cu femeia păcătoasă este papa Grigorie cel Mare (secolul al VI-lea), care afirma într-una dintre omiliile sale: „Aceea pe care Luca o numeşte femeia cea păcătoasă, pe care Ioan o numeşte Maria, noi avem motive să o credem a fi fost Maria din care, după spusa lui Marcu, au fost scoşi şapte demoni”. Astfel, el spune că sora lui Lazăr, Maria din Betania, femeia păcătoasă care a uns picioarele lui Iisus şi Maria Magdalena au fost una şi aceeaşi persoană. Această confuzie s-a dezvoltat de-a lungul timpului în conştiinţa occidentală, care a văzut în Maria Magdalena chipul păcătoasei convertite. Ea a devenit un simbol al întoarcerii la Hristos, un exemplu de lăsare la o parte a greşelilor trecutului pentru a o putea lua de la capăt. De multe ori, confuzia aceasta a trecut şi în partea răsăriteană a creştinismului, însă nu aceasta este părerea oficială a Părinţilor Bisericii despre Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena. „Nu este posibil, cel puţin din dovezile biblice de care dispunem, să limităm boala de care a fost vindecată Maria la un singur domeniu: la cel fizic, la cel mintal sau la cel moral. Acesta este un alt motiv pentru a nu accepta identificarea între Maria şi «femeia păcătoasă» din Luca 7” (Dicţionar biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2000, p. 810).

Sfântul Ipolit Romanul († 236) este primul care o numeşte pe Maria Magdalena cu apelativul de „Apostola Apostolorum” („Apostola Apostolilor”), ea fiind aceea care avea să ducă vestea cea bună a Învierii celorlalţi ucenici. De asemenea, Sfântul Ipolit face analogia între grădina Raiului şi grădina Arimateianului, în care era mormântul lui Hristos. Aşa cum printr-o femeie, în grădină, a intrat păcatul în lume şi blestemul a căzut asupra întregului neam omenesc, tot aşa, în grădina mormântului lui Hristos, Maria Magdalena este cea care primeşte vestea cea bună a Învierii lui Hristos şi a iertării, a înfierii: „Du-te şi spune-le ucenicilor că mă duc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru...”. Sfânta Maria Magdalena le aduce oamenilor vestea reprimirii acasă, în Împărăţia lui Dumnezeu. Această analogie dintre Maria Magdalena şi Eva se regăseşte şi în „Imnele” Sfântului Efrem Sirianul (†379) şi în „Omiliile” Sfântului Chiril al Alexandriei (†444). De asemenea, Sfântul Ipolit o aseamănă pe Sfânta Maria Magdalena cu femeia din Cântarea Cântărilor, arătând că aşa cum femeia sulamită Îl caută pe Cel preaiubit sufletului său, tot aşa mironosiţa Îl caută cu atâta dragoste şi-L urmează pe Învăţătorul.

Sfântul Roman Melodul († 560), în „Imnul Învierii”, face o deosebire clară între Sfânta Mironosiţă şi femeia păcătoasă: „Striga nu prin cuvinte, ci cu lacrimi:/ Vai mie, Iisuse al meu, unde Te-au pus?/ Şi cum ai răbdat să fii purtat de mâini prihănite,/ Cela ce eşti fără prihană?.../ Şi cât aş vrea să ştiu unde Te-au îngropat,/ Pentru ca, precum desfrânata, cu lacrimi să ud/ Nu numai picioarele, ci întreg trupul Tău şi mormântul,/ zicând: Stăpâne, precum pe fiul văduvei înviat-ai,/ înviază şi Tu!” Se vede clar că Maria Magdalena o aduce exemplu pe femeia desfrânată şi nu se numeşte pe sine însăşi desfrânată.

Cântarea „Doamne, femeia ceea ce căzuse”, compusă de către nobila doamnă bizantină Cassiana în secolul al VIII-lea, de asemenea nu face referire la numele Mariei Magdalena. Din canonul dedicat Sfintei Maria Magdalena de către Teofan, Mitropolitul Niceei († 850), înţelegem cum Părinţii Bisericii, întocmai ca şi Evanghelia după Ioan, au explicat care este misiunea sfintei din Magdala: „Lumina lumii, Hristos, neadormită văzând căldura credinţei tale şi iubirea dragostei cea nedezlipită, înţeleaptă, întâi ţie S-a arătat înviat din mormânt, când de noapte aduceai miruri cu lacrimi Celui nepipăit” (Icos la slujba sfintei, 22 iulie; Mineiul pe iulie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 279).

Ce ar trebui să învăţăm din viaţa Sfintei Maria Magda­lena?

Pot să răspund prin cuvintele Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care, prezent la sărbătoarea sfinţirii paraclisului nostru, pe 4 mai 2014, a arătat că deşi venim la mormântul Domnului, în sfânta Sa biserică, uneori ca la un mormânt gol, dacă vom avea sufletul arzând de dorul Lui, asemenea Sfintei Maria Magdalena, se poate ca să-L vedem şi noi la Sfânta Liturghie, asemenea mironosiţei.

Sfânta Maria Magdalena în textele apocrife

Cum era cunoscută Sfânta Magdalena în primele secole şi de unde ideea aceasta regăsită îndeosebi în filmele hollywoodiene, că ar fi fost însoţitoarea lui Iisus?

Da, este important să vedem ce spun textele gnostice despre Sfânta Maria Magdalena. În acest fel putem contura chipul pe care ea îl avea în primele cinci secole, înainte de a fi confundată cu femeia păcătoasă. Majoritatea Evangheliilor şi a faptelor Sfinţilor Apostoli, de provenienţă gnostică, au fost scrise până în secolul al IV-lea.

Evanghelia lui Toma, descoperită la Nag Hammadi într-un manuscris copt din secolul al IV-lea, este posibil să dateze chiar din secolul I. În această scriere, Petru îi cere lui Iisus să o lase pe Maria să plece, dar Acesta îi răspunde că ea va ajunge asemenea bărbaţilor, adică îşi va desăvârşi sufletul (influenţaţi de gândirea elenistică, gnosticii credeau că lumea materială era de natură feminină, iar cea spirituală de natură masculină). (Evanghelii gnostice, Edit. Herald, București, 2009, p. 123).

Pistis Sophia sau Cartea Mântuitorului, text din secolele al III-lea sau al IV-lea, prezintă o serie de învăţături împărtăşite de Iisus din înţelepciunea Sa. Textul pleacă de la ideea că după Înviere, Iisus a mai rămas cu ucenicii Săi timp de 11 ani pentru a-i călăuzi pe calea cunoaşterii duhovniceşti. Maria Magdalena este prezentată în scriere ca o întruchipare a Sophiei (înţelepciunii), Iisus însuşi numind-o: binecuvântată, cea mai apropiată de Împărăţia cerurilor decât fraţii ei, mai binecuvântată decât toate femeile (Pistis Sophia, Edit. Herald, București, 2007, p. 135).

Evanghelia Mariei, descoperită tot în versiunea coptă, datând din secolul al V-lea, a fost situată de experţi în prima parte a secolului al II-lea. Din păcate, din carte lipsesc mai multe pagini şi, de aceea, textul începe cu un dialog al lui Iisus cu ucenicii Săi. După ce le dă mai multe învăţături, Iisus îi trimite la apostolat, cerându-le să nu schimbe nimic din ceea ce le-a spus. Apoi, dispare dintre ei, lăsându-i trişti şi plângând. Maria Magdalena îi încurajează, iar ei îi cer să le spună şi lor din învăţăturile pe care Iisus i le-a spus doar ei.

Din aceste texte gnostice putem înţelege că Sfânta Maria Magdalena era considerată o persoană cu o viaţă deosebit de îmbunătăţită spiritual, fiind devotată şi ascultătoare învăţăturilor Mântuitorului, încât îi întrecea chiar pe ceilalţi ucenici. Bineînţeles că aceste idei erau exagerări de-ale gnosticilor, dar altceva este deosebit de important pentru noi: pe parcursul celor 400 de ani, cât timp gnosticismul s-a dezvoltat în paralel cu creştinismul oficial, nu s-a pomenit nici o clipă că Maria Magdalena ar fi fost o femeie păcătoasă, ci tot timpul s-a vorbit despre nivelul ei ridicat de înţelegere şi de apropiere de Iisus. Bazându-se pe aceste versete din Evangheliile gnostice, romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, propune ipoteza absurdă conform căreia Maria Magdalena ar fi fost soţia legitimă a lui Iisus.