Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București, cu profil dominant real, unde matematica și informatica sunt la ele acasă, oferă în mod surprinzător și un exemplu bun de empatie creștină în rândul elevilor și cadrelor didactice în cadrul activităților extrașcolare, dar și în școală. Poate nu întâmplător, având în vedere că director este profesorul de religie Gheorghe Dogaru, fost inspector pentru această disciplină în Capitală și preot paroh la biserica bucureșteană „Sfântul Haralambie”-Bellu. Un dialog la început de an școlar ne edifică asupra modului în care privesc tinerii de azi personalitatea ilustrului cărturar care dă numele liceului, dar și felul în care văd ei religia.
Părinte director Gheorghe Dogaru, care este raportarea elevilor din Colegiul „Cantemir Vodă” la personalitatea patronului spiritual al școlii, într-o lume plină de tehnologie, gadget-uri, internet și alte lucruri în această sferă?
Fiecare din tinerii din ziua de azi încearcă să se raporteze la cineva: fie o personalitate culturală, sportivă, fie la diverși influenceri, întrucât suntem în plină eră a informației și tehnologiei. Colegiul nostru este unul de structură reală, clasele sunt de matematică-informatică, intensiv informatică, informatică și matematică bilingv și științele naturii. Suntem în topul celor mai bune 10 licee din București.
Fiind o școală care se axează pe informatică, noi ne înscriem în ceea ce Dimitrie Cantemir, care a fost - să nu uităm - primul umanist al Europei, susținea la vremea sa: „Omul dorește să știe tot ce se poate ști. Deci, să cercetăm, să căutăm, să aflăm, să știm!”. Acesta este și motto-ul școlii noastre. În sensul acesta elevii se raportează, într-adevăr, la cercetare, pentru că avem echipe de matematică, informatică și robotică, ce participă la acele concursuri internaționale NASA, la care elevii noștri acced printr-un concurs internațional foarte acerb; la căutare, pentru că sistemul de învățământ de astăzi deschide mintea copiilor, întrucât internetul și toate gadget-urile pe care ei le folosesc îi ajută să găsească orice informație utilă pentru a se informa, a se forma și a deveni. Sigur că există și alte informații în rețeaua nesfârșită a internetului, dar întotdeauna îi învățăm pe copiii liceului nostru să aleagă doar ceea ce le este de folos în viață. Ne putem mândri că în ultimii cinci ani am creat o rețea de internet pusă gratuit la dispoziția elevilor, având în fiecare clasă tablă smart, jumătate din clase au chiar două table smart, dispunem de aproape 150 de calculatoare și urmează să schimbăm mobilierul. Căutarea elevilor pe internet este benefică, este controlată și controlabilă, dar nu prin starea polițienească, ci este datorată stării interioare, de conștiință și moralitate. Poate părea ciudat, dar pot să leg starea aceasta de modul în care li se predă religia.
Faptul că dumneavoastră sunteți și preot, nu doar profesor de religie și fost inspector școlar de religie, v-a determinat să le imprimați elevilor o altă viziune asupra religiei?
Am mers pe principiul că Biserica are două direcții: una dinamică și una statornică, iar ora de religie am adaptat-o în acea direcție a dinamicității, predând informația prin tot ceea ce înseamnă tehnică modernă. De aceea avem două table smart în clasă și în momentul în care căutăm ceva, argumentăm științific, argumentăm teologic, argumentăm scripturistic. Tuturor li se pare că e greu ghiozdanul, iar Biblia e scumpă și de aceea o găsim online. Unele informații par brute, cum spune la Sfânta Scriptură, unele lucruri sunt greu de înțeles, dar având un cadru didactic care cunoaște teologia și este adaptat lumii în care trăim, aceste informații par nu numai utile, ci și atractive pentru elevi. În sensul acesta se predă religia, dar și celelalte discipline.
În spiritul enciclopedist al lui Dimitrie Cantemir se desfășoară și activitatea în liceul nostru. Ceea ce pedagogia a demonstrat ca etape cognitive de dezvoltare a copilului, Dimitrie Cantemir a făcut acum peste 300 de ani, iar cele șapte etape pe care cărturarul le-a găsit prin cercetare și observație, aceleași au rămas valabile până astăzi în pedagogie. Nu întâmplător acest geniu este luat ca reper în multe discipline, iar denumirea colegiului a luat ca model personalitatea lui în vederea dezvoltării și devenirii tinerilor care învață aici.
Ce programe speciale de învățământ se derulează în Colegiul „Cantemir Vodă”?
În ultimii trei ani am fost implicați foarte activ, întreg colectivul didactic și elevii, în a obține câteva titluri de prestigiu. Am devenit astfel școală europeană în urma unui proces amplu, constând într-un concurs de dosare prin care se verifică mai multe obiective: să fie introduse toate realizările pe orice plan din ultimii cinci ani, nu numai de procentul de absolvenți, aici este de 100%, dar și altele, cum ar fi tipul de învățământ, frecvența elevilor la cursuri, la noi nu există absenteism; nivelul de acreditare - iar noi avem de curând și o clasă de gimnaziu foarte căutată, 26 de elevi, la care se intră prin concurs, au fost 11 pe loc; promovabilitatea la bacalaureat, integrarea ulterioară în piața muncii și admiterea în învățământul superior, și aici este de subliniat că am acreditat și două clase de științele naturii, iar 95% dintre absolvenții acestora intră la medicină, în plus, noi le oferim elevilor noștri două tipuri de diplome, prin examen, înainte de bacalaureat: diploma de limbă Cambridge sau alt tip și certificarea digitală ECDL, care le permit să aplice la universitățile din alte țări - avem anual câțiva elevi care fac, prin acord internațional, clasa a XI-a în America, apoi se întorc și continuă la noi clasa a XII-a și obțin bacalaureatul.
Suntem școală Erasmus, între primele trei astfel de școli ale Bucureștiului, aceasta însemnând că avem schimburi de experiență în străinătate. Erasmus este pentru școli speciale sau cu nevoi speciale, dar noi suntem speciali prin rezultatele elevilor și astfel, până anul trecut, am derulat cinci proiecte Erasmus la care au fost partenere școli din șapte țări.
Avem elevi campioni naționali la spadă, la înot, avem club de baschet pentru băieți, ei au câștigat toate competițiile de gen la nivelul Bucureștiului, iar de anul trecut avem și echipă de baschet de fete, care au obținut și ele un loc pe podium.
Cum este privit dublul dumneavoastră statut, de director și preot?
În urmă cu cinci ani, când veneam aici, acest lucru era privit un pic cu reticență, colegii de cancelarie nu îndrăzneau să se adreseze, nu știau cum e mai bine - „domnule director” sau „părinte profesor”... Era impactul primei întâlniri. Încet-încet, lucrurile s-au îmbunătățit, astfel că unii dintre ei vin și la biserica unde slujesc, spre bucuria mea. De Crăciun, corul liceului ține un concert de colinde la biserică, iar unii elevi care locuiesc în parohia mea vin duminica la biserică, merg la strană, citesc pasaje în timpul slujbei, cântă, pe unii îi primesc ca paraclisieri la Altar. Pentru ei sintagma „părinte director” a fost nelalocul ei, un pic amuzantă poate, îmi amintesc că eram în biserică îmbrăcat în veșminte și ei mi-au spus cam din întâmplare „părinte director”, iar eu le-am spus că este o titulatură care există ca atare în seminarele și facultățile de teologie, întrucât profesorii sunt și preoți.
Care sunt metodele prin care le faceți elevilor atmosfera școlară mai atractivă, dar și ora de religie?
Avem șase cluburi, iar unul dintre ele este de Debate (dezbatere), care își propune să aducă în fiecare modul școlar o personalitate care să se prezinte și care să prezinte calea spre succes, gândind că fiecare dintre elevi are propria sa cale. Și interesant este că, după fiecare prezentare, întrebările elevilor demonstrează o maturitate în gândire. Noi, profesorii, nu ne uităm la vârsta elevilor, ci la maturitatea gândirii pe care o arată prin întrebare. În acest club am avut și două discuții pe tema religiei: „De ce religie?”, în care am discutat despre religie în general, dacă mai este astăzi actuală religia într-o lume în care am pătruns în cosmos, în cel mai adânc loc de pe pământ și în cel mai sensibil punct din celula umană. Fiecare dintre ei a venit cu argumente pertinente, dar acestea au fost date de anumite studii, deci au aflat de undeva, au citit, nu erau neapărat dintr-o trăire. Dacă părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu apofatică, catafatică și prin împrejurările concrete ale vieții, tinerii aceștia nu au avut acest al treilea mod de cunoaștere. Pentru ei, împrejurarea a constituit-o cel mult participarea la un eveniment în biserică sau, în cadrul programelor Erasmus, vizitele la diferite monumente de arhitectură bisericești.
Prin ora de religie și prin aceste discuții libere, încercăm să-i aducem și la această stare a trăirii interioare a lui Dumnezeu. Fondul este foarte bun, depinde ce sămânță punem în el. Am constatat că elevii consideră greșeala ca fiind capitală în viață, de aceea le-am explicat că întotdeauna creștinismul a venit cu ceea ce numesc ei astăzi „a doua șansă”. Le spun despre creștinism că a adus două lucruri străine până la el: iertarea și iubirea. Copiii din această școală beneficiază de iertare și de iubire din partea întregului colectiv didactic. Iertarea, pentru că ei recunosc ceea ce au făcut și le pare rău, că a fost ceva accidental, iar noi, profesorii, îi credem, pentru că adevărul se vede în ochii unui copil, iar iubirea pe care le-o purtăm înseamnă: „Voi sunteți ai noștri! Grija noastră față de voi este egală cu grija părintească”. Le spunem că tot ceea ce noi încercăm să punem în mintea lor ca abilități, cunoștințe și deprinderi, în egală măsură ne dorim să punem în sufletul lor ca iubire, apartenență, afecțiune. Iar empatia în școala aceasta este una care se vede. Organizăm în fiecare an de Crăciun, de Paști, plus în cadrul a încă două evenimente, serbări cu colecte, iar ceea ce adunăm se duce întotdeauna la cei care au multă nevoie. La Crăciun tot ce strângem merge la o școală de copii cu deficiențe foarte grave de auz, văz și locomotor. Și nu le ducem ceea ce credem noi că le-ar trebui, ci ceva care să-i ajute să trăiască zilnic, concret, de aceea întrebăm întotdeauna ce nevoi au. Anul trecut ne-au spus că ar duce-o mai bine dacă ar avea mașini de spălat și uscătoare de rufe. Cu un an înainte ne-au spus că doi dintre copii au părinții departe și ar vrea să vorbească, așa că am cumpărat două telefoane mobile. Valoarea nu e dată de sumă, ci de dragostea cu care empatizează elevii din colegiul nostru. Nimeni nu le impune să dea. Dacă există vreun coleg al lor din școală care are o problemă, fie de sănătate, fie în familie, comitetul de elevi știe despre acea problemă și ne întreabă dacă pot să organizeze o colectă, o donație, o vizită acasă, ceva care să aline durerea. Aceste lucruri am reușit - prin tot ceea ce înseamnă sentimentul de empatie și cel religios - să le punem în sufletele tuturor și este extraordinar!
