Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Doina Barbu
MÂNTUITOR
Am fost flămând și însetat.
Când zborul păsărilor dimineții
care mi-au cântat
În mine a coborât
M-am domolit.
Am fost gol
Cu sufletul bolnav.
Când bucuria vieții m-a însuflețit,
În închinare m-am smerit.
Am fost străin.
Când frații m-au adăpostit,
Împărăția s-a deschis.
Din boare de vânt,
din abur de ploaie caldă căzută pe pământ
Însuși Cuvântul poposește
Și viețuiește.
Îți mulțumesc.
CREDINȚĂ
Mă culc în umbra ierburilor,
O adiere îmi deschide calea
Spre rădăcină,
Firul care crește
Întrupează lumină
Cu fereastra deschisă.
Înaintez
Pe drumul spiralat
Dintre Tatăl și Fiul.
Ești cu mine, îți mulțumesc.
RISIPĂ
De prea frica de moarte
Am uitat să trăiesc,
De prea stâncă inima mea
Am tăcut când voiam să spun
„Te iubesc”,
De prea teamă de păcat
Am căzut,
De prea grea pătimire
Am uitat să jertfesc,
De prea lung drumul către ziuă
M-am rătăcit.
De prea gol în jurul meu
Am uitat să Te privesc,
Iartă-mă.
METANOIA
Dintr-un tărâm mustind de neputință
Răzbate plânsul nenăscuților
cu viața înghețată
Oprită între ceruri sângerânde,
O tânguire de suflare pe nedrept furată
Cu glas de nămoloasă istovire,
Ecou lăuntric plânsul vine
Să mă dezlege din pierzare,
În vaiet împreună rugător
De pocăință,
De iubire,
De iertare.
Îți mulțumesc pentru cântarea sfântă
Cu străduință către vindecare
Când plec până-n pământ genunchii
Mă dezrobești de grea alienare.
La Tine mă întorc cu sufletul întreg
În salt de luminată bucurie.
