POEZIE: Maria Calciu

Romburi arămii
Pentru că nu îmi plăceau drumurile care musteau de urme le ocoleam pe toate legându-mă la ochi în semn de răzvrătire 
Îmi este frig nu recunosc orizontul prin ușa căruia îmi spui că ar trebui să mă întorc fiind de parcă ai fi acoperit-o tu cu un râu ars deși te aud cerându-mi să mă grăbesc urmându-ți 
Nu prea știu ce stele şi urme să caut până în acel undeva de unde îmi vorbești căci în jur văd doar șiruri suprapuse de romburi sparte arămii 
Cred că ar fi mult mai bine să îmi aduc aminte acum că niciodată nu mi-au plăcut urmele care mustesc de drumuri și să întreb necunoscutul ce nu mă recunoaște dacă îmi poate spune de unde pot să mă întorc pentru ca ușa din mine să se deschidă singură așteptându-mă 

Numele Inimii
După ce mi-am amintit că Timpul ce nu răspunde la numele Timp a măsurat în el cu mine o scânteie căreia i-a şoptit să îşi spună Inimă în primul azi ce va veni în ea şi-i va vorbi prin mine iar într-un alt azi-mâine va trebui să întoarcă în locul inimii un fulger ori chiar un ochi de fuger iar dacă îi e greu măcar cinci scânteieri dar nu numai scânteia pe care am primit-o 
Mi-am adunat buchet risipirea din urme sub o alta pe care o ştiam căci revenea mereu pentru a închide cu ea o plecare din mine şi dându-mi seama că fiecare învăţam pe de rost câte un alt închipuit ori posibil nume al Timpului pe care nu-l vedeam 
Am privit îndelung spre viforul dezbinării întrebându-l pe el unde a rupt sau pierdut scara cioplită din mine cu fulgere şi de pe care urcat îi plăcea să privească deseori apus răsăritul 

Semnul revenirii
N-am crezut până ieri ce mi-ai scris cândva şi anume că deşi voi fi plecată demult totuşi dacă cineva va numi picăturile de ploaie cu nume de muguri voi reveni ca şi cum am fi mers visând împreună iar aceasta numai pentru a-ţi aduce aproape un orizont anume pe care pentru a-l păstra întreg l-ai legat între trei promisiuni şi l-ai ascuns fără să ştiu în mine 
Iar semnul revenirii va fi acela că atunci când numind oricine chiar şi eu trei picături de ploaie cu numele Târziu Demult şi Departe toate vor începe deodată să plângă în mine

Senin spre nicăieri
De fiecare dată când mă atinge grăbit şi din greşeală vreun punct de fum în graba sa spre unde-ar trebui să fie orizontul unui alt punct de fum din care deja creşte un surogat de boare care va deveni copacul său de umbre negre îmi mai aduc aminte că m-am împiedicat de multe ori cândva de umbra mea ce nu-mi urma ci alerga desculţă înainte ca astfel eu să văd ce trebuie să fac pentru a-mi fi ea umbră şi nu eu umbra ei 
Și că astfel am întârziat atât de mult încât nu am mai găsit aşteptându-mă la capătul drumului orizontul abia întrezărit puţin mai înainte întredeschis la colţuri spre ce nu ştiam încă pentru a-i spune astfel ca unui vechi prieten bine-ai venit iar mai apoi rămâi până când umbra mea mi-ar fi şoptit în taină că cel rămas îmi este senin spre nicăieri