POEZIE: Teo Cabel

Teo Cabel este pseudonimul literar al lui Ștefan Teodor Cabel. S-a născut la Buzău în data de 26 octombrie 1967. A luat contact cu viața literară prin intermediul cenaclului „Viața Buzăului”, condus de Puiu Cristea. A publicat următoarele volume: Versuri: „Tablouri fără semnătură”, Editura Lorilav, 2010; „Merg mai departe”, Editura Editgraph, 2012; „Labirintul”, Editura Brumar, 2017; Publicistică literară: „Prezențe în Agora Literară”, Editura Rafet, 2015, și „Trepte” publicistică, Editura Editgraph, 2016. Are versuri cuprinse în mai multe antologii: „The Art to be a Human”/„Arta de a fi uman”, Canada, 2013 (română/engleză); „Meridiane Lirice - Antologia poeziei românești contemporane”, Editura Armonii Culturale, „Insomnii mătăsoase”, 2013, „Carraria”, 2013. Este fondatorul cenaclului AntePortas al Casei de Cultură a Sindicatelor din Buzău. În 2016, împreună cu poetul Costel Suditu au fondat revista trimestrială Literadura.

Pleacă vine/ pleacă vine
Într-un strigăt ambiguu
Nici cald nici rece, nici de viață nici de moarte

Din curtea mea se văd lumini
Puncte puncte suspendate în noapte
Geometrie a suferinței, a speranței
Prin lumină curg în noapte
Sânge în artere
Umbre cu halate albe

Vine pleacă/ vine pleacă
Câinii îngână
Interpreți triști
La repetiție pentru un concert de jazz
Noapte /zi Noapte/zi
Soare, ploaie, tunete dimineață
Sunetul ei
Refrenul vieții agățat de un fir de păianjen
Mașina de la UPU.

FLUTURELE DIN PUSTIU

Nu știe dacă a întinerit
cu rădăcini în cărțile sale
sau ale altora

suflă vânt de toamnă în tâmpla lui
fluturul s-a întors în pupă cu dor de crisalidă

poartă între lumi
nicidecum podium

a ridicat
cu mândrie ochii spre cer
l-a țintuit cu mânia sa
dar aceasta a căzut bolovan
într-un pustiu
pustiul care urmează după punct
pe pagina albă
pustiu în care bolovanul
poate deveni floare

PIESA DE PUZZLE

într-un târziu tot ce a scris
se turna ca un lingou
doar într-o piesă de puzzle

a scris a scris
tot o piesă de puzzle a rămas

într-o zi nu a mai scris
avea mâinile reci
aștepta ambalat într-o cutie de lemn
să fie trimis colet în altă lume

piesa lui de puzzle are puls

POEZIE ABANDONATĂ

Toată ziua m-am gândit la o poezie
am lăsat cuvintele să zboare, unele se ciocneau
de pereți invizibili
altele alături de croncănitul ciorilor
tăvăleau cu aripile lor aerul fierbinte
al amiezii de gustar

vântul, toropit, cădea de pe o ramură pe alta
de la un copac la altul și nu
se hotăra unde să își atârne hamacul
când am început să scriu cuvintele tăvăleau
cu aripile lor mintea mea
ciuguleau flămânde din senzații și impresii
dar nu aveau apă

nu mai scriu nici o poezie
le păstrez aici, un nod în gât
aștept să alunece în răceala înserării.
nu mai scriu nici o poezie azi.

TENEBRE CU TENTACULE

pe cărări mucegăite
în adânc de păduri
ziduri uitate de umbră
spun o poveste
care nu curge
în tihna oricui

cicatrici adânci
liane ale tăcerii
înțeapă ochiul și cugetul
cine a trecut pe aici
cu zbaterea spadei
între întuneric și libertate
captiv în insula unei alte Circe
cu ochi verzi de cucută și
parfum de crini?

dincolo de ziduri
uitate de umbră
cuvintele uscate
până a rămas doar
sămânța tare
diamant

ziua și noaptea se beau una pe alta
ce multe povești...

nu curg
în tihna oricui

ALB CU SCOVERGI

albul plin de minus 10 grade scârțâie ca o podea ceruită
îmi fac cărare cu lopata
în loc să ajung la poartă o aud pe Bunica
miroase a scovergi
alerg către ușă
mi se lipește mâna de clanță
focul din soba amintirilor mă dogorește până la lacrimi
ușa masivă de fier rămâne închisă
O sămânță de lup dă din coadă în urletul câinelui.

Toamnele
Toamna vine în fotoliul meu
cu ceașca aburindă a ceai de cătină
pe fiecare frunză este un chip
multe s-au dus în pământ

La numărătoare s-au adăugat pe rând
Ei
Ca bilele la numărătoare
Mereu se adaugă
În amintiri nu există minus
Nici în vârstă
Toamna se numără toamnele mele
Să îmi păstrați și mie un loc
În toamna voastră!