Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Olimpicii susţin bacalaureatul în luna mai
Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru competiţiile internaţionale, precum şi absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate se pot înscrie la sesiunea specială a examenului de bacalaureat în zilele de 16 şi 17 mai, potrivit unui ordin al ministrului educa-ţiei publicat pe site-ul instituţiei. În zilele de 18 şi 19 mai se vor face evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 20 şi 21 mai evaluarea competenţelor digitale. Pe 22 şi 23 mai va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise vor fi susţinute începând cu data de 25 mai. Pe 29 mai vor fi afişate rezultatele finale după contestaţii. Promovabilitatea la sesiunea specială a examenului de bacalaureat anul trecut a fost, înainte de contestaţii, de 72,26%. Şi examenul de evalu-are naţională va avea o sesiune specială ce se va desfăşura în perioada 8-12 iunie. (Oana Nistor)



.jpg)