Bucură-te, Marie!

Dragii mei, pentru că pe 25 martie prăznuim Buna Vestire, vă voi povesti o minune a Maicii Domnului în care vom vedea că Dumnezeu priveşte la inima omului, la simplitatea inimii lui, la inocenţă.

În cetatea veche a Romei trăia un creştin foarte evlavios şi bogat, care se numea Ioan. Însă acesta avea o minte atât de greoaie, încât nu putea învăţa carte şi nu putea spune o rugăciune, precum ceilalţi creştini.

După o vreme, Ioan a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo şi i-a rugat pe fraţi să îl înveţe carte. Toţi încercau să îl înveţe, dar nu se prindea nimic de mintea lui. Atunci, un frate mai înţelept şi cu fapte bune i-a citit pe rând toate rugăciunile, una câte una, şi apoi l-a întrebat:

- Care din acestea ţi-a plăcut mai mult şi ai vrea să o înveţi?

Iar Ioan a răspuns:

- Aceasta mi-a plăcut cel mai mult: "Bucură-te, Marie".

Apoi, cu multă osteneală şi ajutor din partea fraţilor, Ioan a reuşit să înveţe cântarea îngerului Gavriil: "Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre".

Şi era atât de bucuros, încât i se părea că a găsit cea mai de preţ comoară şi nu înceta să rostească aceste cuvinte. De aceea fraţii nu îi mai spuneau pe numele său, ci îl numeau "Bucură-te, Marie". Aceasta îl bucura însă foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste să poarte numele Pururea Fecioarei Maria.

Şi Ioan a continuat să rostească această rugăciune până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. Când a murit acest fericit, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că trupul său răspândea bună mireasmă. Iar această mireasmă devenea mai puternică pe zi ce trecea, lucru care îi făcea pe monahi să se minuneze. După nouă zile, când monahii au mers să îi facă parastasul rânduit, s-a întâmplat o minune care i-a uimit pe toţi. Din mormântul acestui monah răsărise un crin pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie". Iar mireasma crinului era cu totul deosebită.

Atunci, stareţul le-a zis fraţilor:

- Iată, din aceasta putem vedea ce viaţă sfântă a avut acest cuvios şi câtă dragoste şi evlavie a avut către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Descoperindu-i moaştele, toţi au putut vedea cum crinul răsărise din inima cuviosului şi în inimă era zugrăvită icoana Maicii Domnului. Toţi s-au înspăimântat şi au rămas fără cuvinte în faţa acestei mari minuni. Apoi s-au închinat lui Dumnezeu, au luat crinul şi sfintele moaşte ale cuviosului Ioan şi le-au aşezat în biserica mănăstirii, pentru ca toţi să vadă puterea dragostei către Maica Domnului.