Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Dar pentru mama: Flori din hârtie
Dragii mei, pentru că se apropie ziua de 8 Martie
m-am gândit să vă dau câteva idei de daruri pentru mamele voastre. Le puteţi face singuri şi cu siguranţă vor fi foarte apreciate. Pentru a face aceste flori aveţi nevoie de hârtie colorată, carton colorat sau pur şi simplu hârtie pe care o veţi colora voi. Desenaţi pe hârtie conturul unei flori şi apoi decupaţi. Mototoliţi puţină hârtie creponată (sau normală) şi lipiţi în centru. Astfel veţi putea face flori de diverse forme şi culori, doar să vă puneţi imaginaţia la treabă.