Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
Gânduri de copil
În timpul unei ore de limba şi literatura română, după ce profesoara Nicoleta Enculescu (Şcoala Nr. 311, Bucureşti) le-a predat noţiunile referitoare la scrisoare, elevii au avut de redactat o scrisoare cu destinatar la alegere. Cel care a impresionat prin alegerea pe care a făcut-o a fost Andrei Gârjoabă, un băiat foarte sensibil şi blând, din clasa a V-a. Iată ce destinatar a ales el:
Dragul meu Tată ceresc, Te cunosc de când m-am născut şi de când am intrat prima dată în biserică. Am ştiut, încă de atunci, că mă vei iubi şi mă vei ajuta la nevoie. Mi-ai dăruit viaţă ca să pot vedea tot ce ai creat: omul, natura, apa, plantele, animalele. Mi-ai dăruit doi părinţi iubitori care îmi sunt alături mereu şi pe care îi iubesc din tot sufletul. Mi-ai dăruit o soră bună şi înţelegătoare. Am o casă în care pot locui, o casă în care mă simt bine. Te simt pe Tine, tot timpul, alături de mine. Tu mi-ai dat tărie şi putere să merg mai departe. M-ai ridicat atunci când am căzut, m-ai ajutat atunci când mi-a fost greu. Pentru toate acestea, nu pot decât să Îţi mulţumesc din suflet şi să fiu mereu aproape de Tine. Robul Tău care Te iubeşte din toată inima, Andrei Gârjoabă



