Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Povestea Bunei Vestiri
Dragi copii, în această lună sărbătorim Buna Vestire. Această sărbătoare este
închinată Sfintei Fecioare Maria care a aflat în această zi că a fost aleasă pentru a-L purta în pântece pe Iisus. Vestea cea bună i-a fost dată de Sfântul Arhanghel Gavriil. Iată cum s-a întâmplat! Fecioara Maria îi avea ca părinţi pe Ioachim şi Ana care au crescut-o aproape de Dumnezeu. Astfel, de la vârsta de 12 ani, Fecioara Maria se ruga foarte mult şi citea numai cărţi sfinte. Ea era foarte isteaţă şi credincioasă şi ştia că lumea aşteaptă venirea lui Mesia. Anii au trecut şi Fecioara Maria s-a logodit cu Iosif, dar nu s-a schimbat, ci a rămas tot aproape de Dumnezeu. Într-o zi, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gavriil într-o cetate din Galileea, pe nume Nazaret. Acesta i-a vorbit Fecioarei aşa: - Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Ea s-a tulburat, gândind: "Ce fel de închinare poate să fie aceasta? Cum, un înger să se închine în faţa mea?". Dar îngerul a continuat: - Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus. El este Fiul lui Dumnezeu, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Atunci Fecioara Maria a răspuns: - Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău! Dar îngerul trebuia să îi spună şi lui Iosif, care s-a tulburat când a aflat că Maria este însărcinată. Şi, ca să nu îl supere, i-a apărut în vis şi i-a zis: - Iosife, nu te teme să iei pe Maria, logodnica ta, pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi-L vei numi Iisus, adică Mântuitor, pentru că El va mântui poporul Său de păcate. Şi astfel, dragi copii, după 9 luni, pe 25 decembrie, Maica Domnului L-a născut pe pruncul Iisus. (Răzvan-Marian Tofan, clasa a VII-a, Şcoala Şendreşti, comuna Motoşeni, jud. Bacău)