Sfântul Policarp cel milostiv şi darnic

Vă povestesc acum şi o întâmplare cu Sfântul Policarp, pe care îl prăznuim în săptămâna ce urmează, pe 23 februarie. Naşterea acestui sfânt s-a petrecut în chip minunat, în temniţă, unde părinţii îi fuseseră închişi pentru că Îl mărturiseau pe Hristos şi nu aduceau jertfe zeilor. Ştiind că îi aştepta sfârşit de mucenici, Dumnezeu a trimis un înger să ia pruncul şi să-l ducă unei văduve bogate. Aceasta i-a pus numele Pangratie, după tatăl său, şi l-a crescut ca pe propriul fiu. În tot ce făcea, Pangratie căuta să le urmeze părinţilor săi în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Mama lui adoptivă era foarte bogată şi avea hambarele pline cu grâu şi multe alte roade. Dar tânărul Pangratie, fiind milostiv şi darnic, a dat săracilor până ce a golit hambarele. Când femeia s-a dus într-o zi la hambare şi le-a găsit goale, s-a mâhnit foarte tare, înţelegând că le golise Pangratie, în marea lui milostivire faţă de sărmani. Văzând aceasta, Pangratie a mers la hambare şi a început a se ruga cu stăruinţă lui Dumnezeu. Domnul i-a ascultat ruga şi a umplut hambarele cu mulţime de grâne şi bucate. Apoi a chemat-o pe mama lui, zicându-i: „Vino să vezi puterea şi darul lui Dumnezeu“. Văzând femeia minunea şi înţelegând învăţătura ce i-a dat Dumnezeu, i-a spus: „Iartă-mă, fiul meu, pentru mâhnirea mea. Mă bucur că vei putea să dai săracilor cât doreşti. De acum te voi numi Policarp“ (în greceşte, Policarp înseamnă multe fructe). De-atunci, oricine se afla în nevoie mergea la Policarp, ştiind că nu va pleca fără ajutor.