Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Duminica lui Zaheu la parohia românească din Istanbul
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 21 ianuarie, comunitatea ortodoxă românească s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Stefanos de Kalliopoleos și Madytos. După Sfânta Liturghie a avut loc tradiţionala ceremonie a tăierii Vasilopitei, se arată pe fosfanariou.gr. „Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limbile română şi greacă, la fel şi lectura Sfintei Evanghelii, în cinstea slujitorilor şi a pelerinilor români aflaţi în Istanbul.
După slujbă, toţi cei prezenţi au fost invitaţi în sala comunităţii, unde Mitropolitul Stefanos a salutat credincioşii şi a transmis românilor un cuvânt de binecuvântare din partea Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Apoi, ierarhul a binecuvântat Vasilopita şi a împărţit-o credincioşilor. Moneda din aur s-a aflat în dreptul doamnei Veronica Iskit. A urmat o agapă bogată, pregătită şi oferită cu multă dragoste de parohia românească”, notează cronica de pe Φως Φαναρίου.
Relatarea se încheie cu un cuvânt de laudă pentru comunitatea românească din jurul Bisericii „Sfânta Paraschevi”-Pikridion, din cartierul Hasköy, „un exemplu de bună cooperare în Istanbul pentru demnitatea Bisericii”: „Felicitările se cuvin atât comitetului parohial activ, preotului paroh Sergiu Vlad pentru râvna şi bunăvoinţa sa, dar şi tuturor fraţilor noştri ortodocşi români, pentru că păstrează o comunitate vie în această parte a oraşului”.