Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Revista presei Pelerini catolici din Ţara Sfântă la Patriarhia Ecumenică

Pelerini catolici din Ţara Sfântă la Patriarhia Ecumenică

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Revista presei
Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 18 Martie 2025

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, l-a primit miercuri, 12 martie, la reşedinţa din Istanbul pe Patriarhul catolic melchit emerit Grigorie al III-lea Laham. Evenimentul a avut loc în cadrul unei audienţe acordate reprezentanţilor Asociaţiei Germane din Ţara Sfântă (Deutscher Verein vom Heiligen Lande), informează Catholic News Agency. Aceştia se află într-un pelerinaj în Turcia, în contextul celor 1.700 de ani care se împlinesc de la întrunirea Primului Sinod Ecumenic la Niceea (astăzi Iznik), în 325.

„Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a oferit miercuri o evaluare istorică plină de speranţe cu privire la «Marea Schismă» din 1054 dintre Roma şi Constantinopol, sugerând că tensiunile s-au dezvoltat treptat în timp şi «nu sunt de netrecut». «Desigur, problemele s-au acumulat în mai mult de o mie de ani. Dar suntem plini de speranţă că se vor rezolva în câţiva ani», a subliniat patriarhul în timpul audienţei de la Istanbul”, se arată pe catholicnewsagency.com.

Înfiinţată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, Asociaţia Germană din Ţara Sfântă este o organizaţie romano-catolică care îşi propune să consolideze relaţiile dintre creştinii din Germania şi cei din Ţara Sfântă. De asemenea, oferă asistenţă pelerinilor germani care doresc să viziteze Locurile Sfinte şi sprijină mai multe centre educaţionale din Israel. În plus, încurajează dialogul dintre comunităţile creştine şi cele evreieşti din zonă. Sediul principal al asociaţiei este în Koln.

Citeşte mai multe despre:   Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic