Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Luca 13, 10-17 În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de
Revista presei
- Agerpres, G4Media, Mediafax, Știrile ProTv și altele anunță că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului privind canonizarea părintelui Arsenie Boca şi le recomandă clericilor şi credincioşilor ca, până la luarea unei decizii finale, „indiferent dacă susţin canonizarea sau se opun acesteia, să aştepte cu rugăciune şi răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât şi denigrarea lui”. În aceeași ședință, s-a hotărât declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.
- Ziarele, televiziunile și site-urile de știri au continuat să relateze despre pelerinajul de la București. Antena 3 a semnalat că, de data aceasta, cei mai mulţi oameni s-au grăbit să ajungă să se roage înainte de miezul nopţii, amintind că racla cu moaştele Sfântului Dimitrie rămâne până marţi pe Dealul Patriarhiei, unde erau aşteptaţi în total peste o sută de mii de credincioşi.
- România liberă scrie că autoritățile refuză, în mod ciudat, să ancheteze moartea suspectă a starețului Arsenie Voaideș, de la Mănăstirea Buda, foarte iubit de localnicii comunei Berzunți, județul Bacău. Asociația Colegiul Naţional Pedagogic și Teologic „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” susține că stareţul a murit în condiții neelucidate, iar autoritățile au clasat dosarul fără să administreze toate probele, inclusiv raportul medical și expertiza legiștilor.
- Eutanasia este moral greșită, stipulează o declarație comună a religiilor monoteiste semnată la Vatican, informează Vatican News. Papa Francisc i-a primit în audiență pe Rabinul dr. Avraham Steinberg, co-președintele Consiliului Național de Bioetică din Israel, Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, președintele Academiei Pontificale pentru Viață, și dr. Samsul Anwar, președintele Comitetului Central al Comunității Musulmane Indoneziene, care au semnat un document ce stipulează că „eutanasia și sinuciderea asistată sunt moral și intrinsec greșite și ar trebui interzise fără excepție”.