Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Revista presei
Adevărul și G4Media consemnează că Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, s-a arătat nemulţumit, duminică, la slujba de Sfântul Nicolae, că oamenii au fost nevoiţi să aştepte afară, în frig, în condiţiile în care „catedrala poate cuprinde o mare mulţime de credincioşi, respectând întru totul distanţa”: „Biserica este astăzi marginalizată, este hulită, se porneşte o acţiune împotriva ei pe faţă. Nu mai recunoaşte nimeni nici Biblia, nici pe Hristos. Vom auzi tot mai multe atacuri de acestea, avem însă certitudinea că aşa cum Dumnezeu l-a apărat pe Sfântul Ierarh Nicolae ne va apăra şi pe noi”.
Știri pe surse scrie că 26 de tineri hipoacuzici din Comunitatea „Sfântul Meletie” din Bucureşti au primit daruri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Este a treia acțiune de acest gen, înscrisă în programul „Sfântul Nicolae la casele copiilor”, organizat de sectoarele social-filantropice ale Patriarhiei Române, respectiv Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cadourile au constat în dulciuri, încălţăminte şi cartea „Istorisiri din Sfintele Scripturi pentru copii și părinți”. Arhiepiscopia Bucureştilor a început construirea unui centru social pentru persoanele cu deficiențe de auz, care va include un spaţiu liturgic, unul pentru culturalizare, o cantină socială, un after-school, o şcoală duminicală, un cabinet de logopedie şi unul de psihologie.
Arad Online semnalează că părintele Pavel Brânduşa, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” şi contabil-şef la Arhiepiscopia Aradului, a trecut la cele veşnice la vârsta de 66 de ani. „Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crişanul, ostenitorii Centrului eparhial, alături de părinţii slujitori din Sfânta Arhiepiscopie a Aradului, transmit familiei îndoliate condoleanţe, alături de un mesaj de mângâiere, alinare şi întărire sufletească. Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi! Veşnica lui pomenire din neam în neam!” transmite Arhiepiscopia Aradului.
Întreaga presă publică rezultatele alegerilor generale, comentează demisia premierului Ludovic Orban și face speculații pe marginea viitoarei majorități parlamentare și a viitorului guvern.