Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Digi 24 relatează din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la sărbătoarea Sfântului Andrei: „Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român și ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”. Patriarhul României a vorbit despre aducerea moaștelor Apostolului de mai multe ori în țara noastră, despre șederea îndelungată în Dobrogea a Sfântului Andrei, despre modul său discret de propovăduire și despre felul în care sfântul a binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani.
Agerpres consemnează că ambasadorul României în Federaţia Rusă, Cristian Istrate, şi Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, au avut o întâlnire la Moscova, la Reşedinţa Patriarhală şi Sinodală de la Mănăstirea Danilov. Cristian Istrate a menţionat că, pentru poporul român, credinţa este un aspect foarte important al vieţii, iar Biserica se bucură de respect şi atenţie din partea populaţiei. Patriarhul rus l-a felicitat pe Cristian Istrate pentru numirea în funcţia de ambasador în Rusia, menţionând că Patriarhia Moscovei are, în mod tradițional, relaţii bune cu misiunea diplomatică a României din capitala rusă. Pariarhul Kirill a amintit și bunele relaţii personale cu Patriarhul Daniel al României: „Ne cunoaştem de foarte mult timp, de multe decenii. Încă de pe când eram foarte tineri, participam la diferite evenimente ecumenice şi interortodoxe. În majoritatea cazurilor, am avut aceeaşi părere”.
PRO TV publică un articol despre preotul Dan Damaschin de la biserica maternității din Iași, „o adevărată instituție care poartă de grijă copiilor. Se ocupă de educația lor, oferă case părinților, le apără pe mamele abuzate. (...) Are grijă de peste 2.200 de mame, a dat până acum 116 case, are grijă de familiile din ele şi duce daruri la 10 mii de copii. (...) În fiecare vineri, la poarta maternităţii se strâng aproape 300 de mame pentru a primi mâncare şi cele necesare traiului”. Fiecare caz este preluat după ce se face o anchetă socială, iar familiile sunt în permanenţă monitorizate şi consiliate de voluntari. „Aici, în Iaşi şi în judeţele din jur, preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, îi şcoleşte copiii, îi oblojeşte rănile şi o învaţă cum să iasă la liman, o salvează, o învaţă, prin puterea exemplului, ce înseamnă munca şi empatia”.