Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Un român, preşedinte interimar al Institutului „Sfântul Vladimir” din New York
Părintele profesor Chad Hatfield, preşedintele Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii, se va retrage începând cu data de 1 iulie 2024, se arată într-un comunicat al instituţiei de învăţământ. „Preafericirea Sa, Mitropolitul Tihon, primatul Bisericii Ortodoxe din America şi preşedintele Consiliului de administraţie, împreună cu Consiliul de administraţie au primit şi acceptat solicitarea de pensionare a părintelui Hatfield vineri, 17 mai, la reuniunea semestrială de primăvară a consiliului. În timpul mandatului său de 17 ani la Institutul Teologic Ortodox «Sfântul Vladimir», în calitate de rector şi apoi preşedinte, părintele Hatfield a supravegheat o dezvoltare semnificativă, inclusiv, dar fără a se limita la: extinderea facultăţii şi a programelor academice, îmbunătăţirea facilităţilor din campus, întărirea aparatului administrativ şi a personalului, consolidarea bazei financiare a seminarului”, informează pagina oficială svots.edu.
Mitropolitul Tihon şi reprezentanţii Consiliului de administraţie şi-au exprimat recunoştinţa şi aprecierea pentru îndelungata slujire a preşedintelui instituţiei: „Perioada de conducere a părintelui Chad a fost transformatoare pentru seminar. Angajamentul slujirii sale în biserică şi pentru Biserică a păstrat şi a întărit moştenirea Seminarului Sfântului Vladimir ca un far al educaţiei creştine ortodoxe. Suntem extrem de recunoscători pentru dedicarea sa neclintită în susţinerea învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi a Evangheliei Domnului Iisus Hristos”, se arată în comunicat.
În continuare, documentul anunţă alegerea prof. dr. Ionuţ Tudorie, decanul academic al seminarului începând din anul 2018, ca preşedinte interimar, după pensionarea părintelui Chad Hatfield: „Pe parcursul verii, Institutul Teologic Ortodox «Sfântul Vladimir» va iniţia procesul de alegere a succesorului părintelui Hatfield, sub conducerea Preafericitului Părinte Mitropolit Tihon, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie, care va prezida un comitet conform mandatului regulamentelor seminarului. Consiliul de administraţie a numit, de asemenea, un comitet care va ajuta la asigurarea unei tranziţii fără probleme. Între timp, Consiliul de administraţie l-a numit pe decanul academic, dr. Ionuţ-Alexandru Tudorie, ca preşedinte interimar şi decan academic, începând cu 1 iulie 2024, pentru a supraveghea activitatea seminarului”, informează svots.edu.