Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Eveniment Centenarul universității românești din Cluj

Centenarul universității românești din Cluj

Un articol de: Dr. Oana Habor - 08 Dec, 2019

Au trecut 101 ani de la împlinirea Marii Uniri, iar întreaga comunitate clujeană intitulată, conform tradiției, Alma Mater Napocensis se află la ceas de sărbătoare. Universitatea „Babeș-Bolyai” împlinește în 2019 un secol de la fondarea sa ca universitate românească, prima instituție românească de învățământ superior din Transilvania. La 1 decembrie 1918, românii transilvăneni au pus, parafrazându-l pe Lucian Blaga, „temeiurile unui alt timp”. Erau optimiști și entuziaști, dar totodată conștienți de faptul că unirea deplină a Transilvaniei cu Regatul Român va parcurge un drum presărat cu diverse provocări: economice, administrative, politice, juridice, culturale. În procesul de integrare a provinciilor istorice în cadrul statului național unitar un rol esențial l-a jucat învățământul.

Muzeul de Istorie al Universității „Babeș-Bolyai”

Românii ardeleni erau pe cale să împlinească un mai vechi deziderat, exprimat în vremea Revoluției Române de la 1848-1849, acela de înființare a unei instituții academice româ­nești. După 1918, în frontierele Regatului României, univer­sităților din Iași și București li s-au alăturat cele din Cluj și Cernăuți. Acestea prezentau particularități datorate tradiției academice anterioare primei conflagrații mondiale, iar principala lor menire în noul context politic a fost de a crea elite științifice românești.

Statele naționale făurite pe ruinele monarhiei austro-ungare au manifestat o preocupare de a întemeia universităţi noi sau de a redefini structura vechilor universități, încadrându-le în noua ordine de stat. „Urmare firească a memorabilului act de la Alba Iulia”, universitatea maghiară „Francisc Iosif”, care funcționa la Cluj din 1872, avea să treacă sub autoritatea statului român. Conform Decretului Regal din 11 decembrie 1918, dreptul de a organiza această instituție revenea Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei.

Inițial, Consiliul Dirigent a fost rezervat în legătură cu preluarea universității maghiare. Reținerea era datorată situației politice încă incerte a Transilvaniei. Potrivit statutului inter­național, aceasta nu era definitivată. Însă datorită insistențelor venite din partea opiniei publice și a intelectualității românești, membrii Consiliului Dirigent au luat în calcul cele două opțiuni: fie de a naționaliza Universitatea „Francisc Iosif”, fie de a pune temelii noi unei școli superioare românești, îngăduind profesorilor maghiari să își des­fășoare în continuare activitatea didactică. Soluția la care s-a ajuns în final a fost una intermediară. Patrimoniul universității maghiare urma să fie preluat de către statul român, iar instituția, transformată în așa măsură, încât să echivaleze cu o creație originală.

Contextul politic internațional devenise favorabil României 

Trupele maghiare au fost somate de către puterile aliate să se retragă de pe linia de demar­cație. La 10 mai 1919, profesorii maghiari au fost somați să depună jurământ faţă de regele României, Ferdinand I. La 12 mai 1919, în urma refuzului corpului profesoral, a fost inițiat procesul de preluare a patrimoniului universităţii maghiare de către autoritățile românești. Transferul de autoritate a fost coordonat de Onisifor Ghibu, secretar general al Resortului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

În vederea reorganizării uni­versității clujene, pe lângă Consiliul Dirigent, s-a înființat, la 1 iulie 1919, o comisie universitară. Aceasta avea să funcțio­neze până în momentul în care Senatul universității și consiliile facul­tăților o înlocuiau. Comisia universitară era compusă din 20 de membri: 12 profesori, numiți de Consiliul Dirigent, proveniți de la universitățile românești existente (câte trei de la fiecare facultate), respectiv din opt profesori universitari ardeleni, concu­renți la catedrele facul­tăților din Cluj (recomandați de cei 12 și numiți de Consiliul Dirigent). Comisiunea era prezidată de comisarul general, filologul Sextil Pușcariu, de la Universitatea din Cernăuți. Pe baza propunerilor comisiei universitare, Consiliul Dirigent numea profesorii. În prima formă, din comisie au făcut parte: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Petre Poni, Gheorghe Țițeica, Emil Teodorescu, Mihai Cantacuzino, Ștefan Longinescu, Ion Teodorescu, Mihail Manicatide, Ernest Juvara, Gheorghe Marinescu (de la uni­versitățile din București și Iași) și Vasile Goldiș, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Alexandru Borza, Emil Hațieganu, Petre Poruțiu, Iuliu Moldovan și Iuliu Hațieganu (intelectuali români din Ardeal). În vara anului 1919, s-a alăturat grupului de profesori savantul Victor Babeș.

Profesorii universitari de la București și Iași răspund boicotului maghiar

Lucrările comisiei universitare au debutat în iunie 1919, la București. Decretul nr. 241, publicat în Monitorul Oficial în 29 ianuarie 1920, a numit profesorii titulari și agregați. S-a mizat pe sprijinul profesorilor de la universitățile din București și Iași, al românilor care și-au des­fășurat activitatea în fostele provincii ale monarhiei austro-ungare, pe ajutorul românilor ardeleni stabiliți dincolo de munți. Nu în ultimul rând, mare a fost „meritul celor care au părăsit situații strălucite, ca să dea tot ajutorul lor tinerei noastre universități”. Opțiunile comisiei universitare s-au îndreptat și către specialiștii din afara granițelor, în special de origine franceză. Lectorii străini erau angajați în virtutea unor contracte speciale, semnate între statul român și guvernul francez. Printre personalitățile care au adus o valoroasă contribuție la nașterea universității îi men­ționăm pe: Sextil Pușcariu (primul rector), Vasile Pârvan, Onisifor Ghibu, Emil Racoviță, Victor Babeș, Constantin Levaditi, Jules Guiart, Paul Montel.

În baza Decretului-lege nr. 40900, publicat în Monitorul Oficial nr. 126 din 12 septembrie 1919, Universitatea din Cluj a fost declarată universitate românească. La 3 noiembrie 1919, aceasta își deschidea porțile, renumitul arheolog Vasile Pârvan rostind prelegerea inaugurală Datoria vieții noastre, prima în limba română.

În 1919 s-a alcătuit primul regulament universitar menit să rămână în vigoare până în momentul legiferării organizației definitive și unice a universităților românești. Conform acestuia, universitatea era structurată în patru secțiuni, fiecare cu denumirea de facultate: Facultatea de Litere și Filosofie, Facultatea de Științe, Facultatea de Drept și Facultatea de Medicină.

Jurământul cadrelor didactice s-a făcut în fața Regelui și a Mitropolitului Primat

Inaugurarea oficială a univer­sității a avut loc în zilele de 1 şi 2 februarie, în prezența Familiei Regale, a membrilor guvernului român, a reprezen­tanților țărilor aliate și neutre din Primul Război Mondial. Serbările care au fost de o „frumusețe unică” au debutat cu jurământul depus de profesori în fața regelui Ferdinand I, a Mitropolitului Primat ortodox de la București, Miron Cristea, și a Mitropolitului greco-catolic Vasile Suciu de la Blaj. În 1927, universitatea din Cluj a primit numele suveranului întregitor și fondator, „Regele Ferdinand I”.

În 1919, profesorii aleși s-au „arătat la înălțimea încrederii ce s-a pus în ei”. Aceștia au ridicat, în doar câțiva ani, prestigiul universității la o înălțime nebănuită la început. Disciplinele studiate au fost diversificate, s-au pus bazele unui număr mare de institute, laboratoare și seminare. De pildă, savantul Emil Racoviță întemeia în 1920 Institutul Speologic, centru de cercetare unic la acea dată în lume; Seminarul de matematică, sub conducerea profesorilor Paul Montel și Petre Sergescu, publica o revistă de specialitate de nivel internațional, Mathematica; profesorul Florian Ștefănescu-Goangă a înființat Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată și Aplicată, unic în România; în premieră națio­nală au început cursurile de istoria medicinei și chimie biologică. Sunt doar câteva exemple care ilustrează modalitatea prin care realizările universitarilor clujeni au îmbogățit considerabil tezaurul științei românești. Înfăptuirile lor vor rămâne o pildă pentru generațiile viitoare.

Citeşte mai multe despre:   Universitatea Babes-Bolyai