Casa Sfântului Calinic, izvor de linişte şi bucurie

Orice pelerin care merge la Mănăstirea Cernica este mânat de dragul Sfântului Ierarh Calinic, făcătorul de minuni. Alături de racla cu moaștele acestui mare sfânt, vieţuitor al obştii cernicane la începutul veacului al XVIII-lea, se află o alta cu Cinstitul cap al Cuviosului stareţ Gheorghe. Casele în care au trăit aceşti cuvioşi sunt astăzi foarte frumos prezentate pelerinilor, care pot vedea felul în care vieţuiau marii duhovnici de odinioară. Pe lângă cele două case memoriale, pelerinii mai pot vizita şi muzeul mare, care adăposteşte exponate de mare valoare culturală, istorică şi artistică.

Casele memoriale ale celor doi sfinți care au lăsat urme de neșters la Cernica, precum și impresionantul muzeu de aici dau vizitatorului un imbold în plus spre viață duhovnicească înaltă, făcându-l să mediteze la asceza sfinților.

Casa Sfântului Calinic

Pe malul lacului, în spatele bisericii care adăposteşte moaştele Sfântului Calinic, se află casa memorială a marelui stareţ şi ierarh din secolul al XVIII-lea. Ridicată în anul 1842, casa a fost stăreţie, dar şi chilia smeritului stareţ, care îmbina lucrul cu rugăciunea. Anume în această casă a avut loc episodul din viaţa Sfântului Calinic, care, asurzit de orăcăitul broaştelor din lac, le-a poruncit să nu mai facă gălăgie. Până astăzi, în această parte de lac, broaştele sunt tăcute.

Casa este impresionantă, cu etaj, fiind reconstruită în mai multe rânduri şi lărgită, de-a lungul vremii. Din holul central, unde se află tabloul Sfântului Calinic, dar şi un tabel cronologic cu descrierea vieţii sale, în partea dreaptă se face intrarea în cea mai frumoasă încăpere, şi anume chilia, locul de rugăciune, liniştire şi vorbire cu Dumnezeu al marelui sfânt care ocroteşte lavra cernicană. În chilie se află prima raclă în care au fost aşezate sfintele moaşte după canonizarea din anul 1955, care păstrează şi acum o părticică şi care este adeseori purtată în procesiune atunci când eparhiile din ţară solicită acest lucru. Tot acolo este o copie a tomosului de canonizare din 1955. Cele mai sugestive obiecte din această sală sunt scaunul de rugăciune al Sfântului Calinic, în care aţipea, deoarece în chilie nu avea pat.

În partea stângă a chiliei se află biroul stareţului sfânt, unde putem vedea masa de lucru cu călimara şi o pană, în amintirea rechizitelor de lucru din acea vreme. Într-una din firidele camerei se află o cruce din lemn sculptată chiar de Sfântul Calinic în 1835, cu reprezentări din Drumul Crucii. În cealaltă firidă este o icoană a Maicii Domnului care are cercei în urechi, semn al nobleţii împărăteşti. De asemenea, tot acolo se află o icoană din secolul al XVIII-lea a Maicii Domnului, numită Galactotrofusa.

În sala centrală se păstrează obiecte personale ale Sfântului Calinic: odăjdiile arhiereşti, în care a fost înmormântat, mantia, cârja arhierească, mitra, dicherotrichere, antimis, bastoane ş.a. În centrul sălii sunt expuse mai multe cărţi din timpul Sfântului Calinic. Pentru a intra şi mai bine în atmosfera de rugăciune a vremii, în centrul acestei săli au fost expuse spre vedere vizitatorului cărţi de cult din secolele XVIII-XIX, scrise în general cu caractere chirilice, în limba română.

Sala următoare, numită de consiliu, conţine o masă de lemn, sculptată, cu scaune şi o piuă metalică din 1807, anul în care a intrat Sfântul Calinic în această mănăstire. Sala se pare că a fost paraclis, unde slujea Sfântul Calinic Liturghia, pentru că în cămăruţa alăturată, unde este acum un dulap mare din lemn sculptat, este o firidă cu un lavoar din piatră, care sugerează spălătorul din Proscomidiar. Casa s-a lărgit cu timpul, fiind construită o sală mare de şedinţe, în care se află icoana Sfintei Parascheva de la Biserica „Sfânta Vineri” din Bucureşti, cea dărâmată în anii comunismului, precum şi un paraclis nou închinat Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, pictat în anii 2006-2008 de artistul Dinu Petrescu. Iconostasul din lemn al noului paraclis a fost realizat la Vulcana-Băi, iar icoanele bizantine care o împodobesc au fost pictate la Iaşi. În registrul superior al paraclisului sunt imagini cu viaţa Sfântului Calinic de la Cernica. Paraclisul mai are două hramuri: îSfântul Paisie de la NeamţÎ şi îSfântul Mare Mucenic PantelimonÎ. Deoarece paraclisul este situat într-un muzeu, cu acces limitat, slujbele aici se săvârşesc mai ales în zilele celor trei hramuri.

Casa Sfântului Gheorghe

După ce treci de a doua barieră de intrare în Mănăstirea Cernica, pe partea dreaptă se lasă un drum care duce către casa memorială a Sfântului Cuvios stareţ Gheorghe de la Cernica. Construită în 1783, aceasta a fost chilia, locul de nevoinţă şi rugăciune al sfântului isihast, cel care a reînnoit viaţa de obşte a mănăstirilor din Ţara Românească, la solicitarea Mitropolitului

Grigorie al II-lea. Pe vremea aceea, acolo era o insulă în toată regula, cu multă vegetaţie, fapt pentru care chilia sa nu era văzută de ochi străini, locatarul rugându-se în linişte atunci când nu ieşea la slujbe sau la muncă. Casa a fost un loc de pelerinaj chiar şi înainte de toamna anului 2005, atunci când Sfântul Sinod al Bisericii noastre a decis includerea numelui Cuviosului Gheorghe de la Cernica în Sinaxarul sfinţilor români.

Are câteva camere, unite printr-un hol, precum şi un mic paraclis, fost loc de rugăciune pentru cuvioşii cernicani înainte de a fi fost transformată în muzeu. Se păstrează şi astăzi patul de lemn, tare şi incomod, veşminte şi icoane de pe vremea cuviosului, ceea ce te introduce într-o atmosferă de rugăciune. În această cameră se păstrează un tablou al Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski, din 1794, sub oblăduirea căruia Cuviosul Gheorghe şi-a petrecut mulţi ani, până când a coborât în Ţara Românească, păstorind mănăstirile de călugări Cernica şi Căldăruşani. În camera pentru oaspeţi se păstrează pomelnicul mănăstirii, vechi din 1781, carte foarte importantă pentru orice comunitate monahală, precum şi registrul de înmormântări al mănăstirii, unde este subliniată înregistrarea morţii stareţului Gheorghe, la 3 decembrie 1806. De pe perete te privește un tablou al Sfântului Gheorghe, care a şi stat la baza pictării icoanei sale, precum şi bastonul său de stareţ, simbolizând păstorirea ambelor obști. În sală se mai află cărţi şi obiecte liturgice din vremea stăreţiei sale, dintre care cea mai veche este îAlfavita sufletească”, tipărită de Mitropolitul Iacob Putneanul la Iaşi, în 1755.

Muzeul mare al Mănăstirii Cernica

Vizavi de biserica mare a mănăstirii se află frumoasa clădire a muzeului. Zidită în 1827 şi mărită în 1910, clădirea a servit iniţial drept bolniţă, apoi sediu de tipografie, iar începând cu anul 1928 a fost sediul Seminarului Teologic de la Cernica. Astăzi, această zidire adăposteşte exponate muzeale de o deosebită valoare culturală, istorică şi artistică, adunate timp de câteva secole, unele originale, iar altele în copii.

Intrarea în muzeu se face printr-o anticameră, după care se ajunge într-un hol lung, prin care se trece spre celelalte camere, circulare. Chiar la intrarea în acest hol te întâmpină o icoană, încadrată de două tablouri vechi şi frumoase reprezentându-i pe sfinţii ocrotitori ai mănăstirii: Sfântul Nicolae, hramul primei biserici de pe celălalt ostrov, Sfântul Calinic şi Sfântul Cuvios Gheorghe. Dedesubtul acestor chipuri de sfinţi se află chivotul bisericii de jos, aşa cum arăta ea în secolul al XVIII-lea, precum şi mai multe vestigii arheologice, obiecte casnice din lut, găsite în timpul săpăturilor de pe teritoriul mănăstirii. Aici se află copia hrisovului emis la anul 1608, în timpul domnitorului Radu Mihnea Voievod al Ţării Româneşti, de la începutul secolului al XVII-lea, care atestă pentru prima dată documentar existenţa mănăstirii. Acest hrisov este un act de donaţie, prin care întemeietorul mănăstirii, Cernica Ştirbei, donează monahilor schitului nou înfiinţat o parte din terenurile sale, puţin luciu de apă, câteva hectare de teren arabil şi pădure. Sunt expuse hrisoave de donaţii pentru mănăstire din partea unor domnitori, obiecte liturgice din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, realizate în filigran, cu o măiestrie nemaipomenită, cărţi din aceleaşi secole, păstrate de-a lungul vremii în mănăstire. Vedem apoi expus veşmântul arhieresc al Sfântului Calinic.

Prima sală conţine mai multe icoane bizantine vechi, pe lemn, extrase din catapeteasma Bisericii îSfântul Nicoalae”, cea de-a doua sală conţine mai multe icoane realizate în şcoala de iconari de la Mănăstirea Cernica de-a lungul secolelor. Sala care urmează conţine două icoane deosebite, cu imagini ale celor douăsprezece articole din Simbolul de credinţă ortodoxă, pictate de Matei Zugravul în 1840. Pe lângă acestea, în sală mai sunt expuse alte icoane realizate la Cernica şi o Evanghelie din secolul al XIX-lea. Urmează încă o sală mică, în care sunt expuse, de asemenea, icoane din catapeteasma Bisericii îSfântul Nicolae” de pe ostrovul cu acelaşi nume.

Urmează cea mai mare sală a muzeului, unde se păstrează un Sfânt Epitaf din secolul al XVII-lea, realizat în ulei pe pânză. În aceeaşi sală mai sunt câteva icoane mari, împărăteşti, realizate de pictorul Nicolae Polcovnicul, conducătorul din secolul al XVIII-lea al şcolii de iconari de la Cernica. Protejate de sticlă sunt în sala aceasta mai multe cărţi vechi, inclusiv manuscrise de muzică psaltică din secolul al XIX-lea, scrise de Anton Pann. Tot acolo se află o copie a genealogiei Mântuitorului, făcută de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul. În sala care urmează se găsesc mai multe tablouri ale mitropoliţilor primaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, o colecţie frumoasă de goblenuri cu tematică biblică şi un tablou simbolic al Marii Uniri din 1918.

Ultima sală a muzeului conţine mai multe tablouri, dintre care trei pictate de Ion Ţuculescu şi unul de Theodor Pallady. În aceeaşi sală se păstrează obiecte personale rămase de la scriitorul şi preotul Gala Galaction, traducătorul Bibliei din limba ebraică, precum şi câteva obiecte ale preotului Ioan Culîghin, duhovnicul Mişcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.