Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Crăciunul, sărbătorit în Muntenia și Dobrogea
Nașterea Domnului a fost sărbătorită după tradiție de credincioși din Mitropolia Munteniei și Dobrogei la catedrale chiriarhale unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ierarhi. La acest praznic, Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost anunțată prin colinde și cântece dar și prin cuvinte de învățătură rostite în cadrul slujbelor de Crăciun.
La Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, de Crăciun, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La fel ca în anii trecuți, la finalul sfintei slujbe s-a derulat Proiectul social-filantropic „Masa de Crăciun”, în cadrul căruia au fost oferite porții de hrană pentru credincioși din Târgoviște. A doua zi de Crăciun, de sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, IPS Părinte Nifon a marcat împlinirea a 17 ani de la întronizarea sa ca Arhiepiscop al Târgoviștei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. La slujbă au participat consilieri eparhiali, protopopii eparhiei, profesori de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște şi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, precum și numeroși credincioși. După slujba de la catedrală, mesajele de felicitare au fost transmise la recepția din Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a reședinței eparhiale. Cu această ocazie, Corul Catedralei Arhiepiscopale din Târgoviște a oferit un scurt concert de colinde și cântece de Crăciun.
De praznicul Nașterii Domnului, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat importanța acestei sărbători.
Sute de credincioși buzoieni au sărbătorit, duminică, praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Municipiul Buzău. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei și de Corala ortodoxă mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale.
Pe 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din oraş, care au avut prilejul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile duhovniceşti de care s-au învrednicit în acest an. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul locului a arătat legătura dintre copii şi Dumnezeiescul Prunc de la Betleem. La slujbă au participat elevi cu rezultate bune la învăţătură, precum şi tineri studenţi de la mai multe facultăţi din ţară. La final, ierarhul a oferit celor prezenţi iconițe și alte daruri tradiţionale.
De Crăciun, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul slujbei, toţi credincioşii prezenţi au primit câte o pastorală și o felicitare de Crăciun din partea Preasfinției Sale.
PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie de Crăciun la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu. La finalul slujbei, credincioşii prezenți au primit în dar Pastorala la praznicul Naşterii Domnului şi iconiţe.
Duminică, 25 decembrie, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Tulcea. În cadrul slujbei, grupuri de copii și tineri au cântat colinde și cântece de Crăciun.