De la Forțele Speciale la Sfântul Altar

„Dumnezeu are o rânduială perfectă pentru viața noastră. Nimic nu este întâmplător”, spune părintele Ștefan Clinciu, parohul din satul Câmpeni, județul Buzău. De condiție modestă, părea născut pentru un destin profan. Dar credința și jertfa mamei l-au făcut să împlinească în viața lui ceva mai înalt. Destinul său este cel al României profunde: când se caută pe sine, se regăsește și se odihnește cel mai bine tot în gândurile și aspirațiile strămoșilor.

În bisericuța Așezămân­tului pentru bătrâni din Câmpeni, părintele ne primește cu brațele deschise și un zâmbet larg, care se transformă adesea în râs sănătos. Întâmplător, îl vizităm chiar de ziua de naștere. „Nu mă așteptam ca la 50 de ani să dau interviu pentru Ziarul Lumina! Preot am ajuns datorită mamei, care chiar ieri a împlinit 88 de ani.” Mama părintelui Ștefan Clinciu este născută în ajunul Bunei Vestiri.

Părintele s-a născut la Cărpi­niștea, în familia unui veteran de război: „Am avut niște părinți extraordinari. Tata, Dumnezeu să-l ierte, fusese rănit la numai 18 ani în bătălia de la Oarba de Mureș, iar bunicul nu s-a mai întors de pe front”. La 23 de ani, tânărul invalid de război s-a căsătorit cu Neacșa, o fată de 16 ani provenită dintr-o familie numeroasă. Au avut și ei șapte copii. Ultimul, părintele Ștefan, s-a născut prin credința și voința exemplară a mamei.

 „Clinciule, ești minunea lui Hristos!”

Când era însărcinată cu cel de al șaselea copil, mama a făcut tuberculoză. După naștere, era slăbită. Medicii au internat-o ca să o opereze la unul din plămâni, dar ea se ruga cu lacrimi la Maica Domnului să o scape de operație. Se temea să nu lase copiii singuri pe lume. Ca să o pună pe picioare, i-au dat mâncare bogată în proteine. După o lună, medicul i-a spus, folosind un apelativ afectuos după numele de familie: „Clinciule, peste două săptămâni te pre­gătești de operație, că te-ai întremat”. Ea se ruga mereu la Maica Domnului. Și a visat-o pe Maica Domnului că îi spune, folosind același apelativ afectuos: „Clinciule, stai liniștită, că nu o să te operezi”. După două săptămâni, la radiografie s-a văzut că rana de pe plămân se închisese. Medicul a repetat radiografia, ca să fie sigur. I-a zis: „Clinciule, ești minu­nea lui Hristos!”. Dar i-a mai dat doar 10 ani de viață. Acum, după 50 de ani, Neacșa încă trăiește.

„Și dacă mor, dar afară nu-l dau!”

Prin 1967, a rămas din nou însărcinată. Toate rudele și vecinii nu îi spuneau decât: „Să-l dai afară! Știi ce bolnavă ai fost”. Ceau­șescu tocmai dăduse decretul prin care se spune că a interzis avortul. În realitate, doar îl restricționase, pentru a redresa demografia. Între 1966 și 1989 s-au făcut, conform statisticilor oficiale, mai mult de șapte milioane de avorturi. Într-un spirit de jertfă totală, mama a rezistat eroic presiunilor. Tuturor le răspundea: „Și dacă mor, dar afară nu-l dau!”.

Traiul cu mulți frați – o binecuvântare

„Să crești cu mai mulți frați este o bucurie imensă. Desigur, depinde de părinți. Copiii au nevoie și de hrană duhovnicească. Aș vrea să văd la mai mulți și azi această bucurie”, spune părintele Clinciu.

Cei șapte ani de acasă sunt cea mai bună facultate, mai spune el. „Acolo înveți ce îți este necesar în viață - solidaritate, generozitate -, de la cei mai buni profesori: părinții și frații.” Mama muncea la CAP, iar tata la căile ferate. Copiii munceau de mici: „Tata ne dădea de lucru și ne controla. Iar mama din puțin făcea câte ceva, ca văduva din Sarepta Sidonului. Nu ne trebuia nimic mai mult”.

Cea mai frumoasă imagine din copilărie

„Nu conta că era ger sau ninsoare, mi-o amintesc pe mama cu mine, cel mai mic, în brațe și cu ceilalți șir după ea, venind la biserică să ne împărtășească. Nu lipseam duminica de la Sfânta Liturghie, deși era comunism”, spune părintele. El făcea parte din brigada artistică a școlii, iar repetițiile erau tocmai duminica. Nu participa, pentru că mergea la biserică. „Mă durea, deoarece colegii râdeau de mine. Mult timp m-a ros îndoiala. Însă mama îmi spunea: «Mamă, aici e baza, vei vedea. Fără Dumnezeu nu suntem nimic!»”.

Misiune în Irak

Mama își dorise mult ca unul dintre băieți să ajungă preot, dar nu a putut să îi țină la facultate. Copiii au făcut școala profesională. Ștefan a devenit operator chimist și, până în 1990, a lucrat la fabrica de mase plastice din Buzău. În 1990 a făcut stagiul militar, încă obligatoriu atunci. Apoi s-a căsătorit, dar și-a pierdut slujba la fabrică, restructurări. S-a angajat în armată. În 1995 li s-a născut fetița.

„Tot timpul aveam în minte să fac teologia. Dar tot amânam.” În 2003 ar fi fost bine pregătit să dea la Teologie, dar a avut alte griji. Vânduse garsoniera și se împrumutase la bancă pentru un apartament. Se transferase la Forțele Speciale și, cu gândul să scape de datorie, a plecat în misiune în Irak: „Rugăciunea în fiecare seară și dimineață și lăsare totală în mâna lui Dumnezeu. Când am venit înapoi în țară, am sărutat pământul”. A fost o lecție amară de viață. Timp de un an, sărea din pat la cel mai mic zgomot. Iar banii primiți i s-au scurs printre degete.

Mama care nu l-a lepădat și-a împlinit prin el visul

În 2010, Ștefan Clinciu avea 42 de ani. În fața Bisericii „Sfântul Sava” din Buzău s-a întâlnit cu un coleg militar care se făcuse preot. Atunci a fost declicul. Nu a spus nimănui, dar a dat examen la teologie. După absolvire, a fost hirotonit în 2015, de Acoperământul Maicii Domnului, și s-a pensionat. Încheiase cei 25 de ani de slujire în armată și voia să înceapă o nouă slujire. O întâlnire provi­dențială din 2016 a făcut aceasta posibil: Părintele Mihail Milea, care face minunată misiune prin Fundația „Sfântul Sava” din Buzău, l-a invitat să slujească la biseri­cuța așezământului pentru bătrâni din Câmpeni. Aceasta are ca hram tocmai Acoperământul Maicii Domnului.

Aici este satul natal al părintelui Mihail Milea, a cărui familie a numărat 12 copii. Comuna, când­va plină de familii destoinice, cu credință în Dumnezeu și mulți copii, este acum depopulată.
În decembrie 2016, după ce asigurase asistența religioasă la așezământ și făcuse și multe alte activități de voluntariat acolo, la cererea părintelui Mihail Milea și după o cercetare amănunțită a IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, părintele Ștefan a fost numit preot paroh la Câmpeni, o parohie de gradul IV de la țară. A primit cu mare bucurie această responsabilitate, pentru că îi împlinește cea mai fierbinte dorință, cea de slujire a lui Dumnezeu.

 „Suferim mult din lipsa fondurilor. Lemnele sunt foarte scumpe. Ne-ar fi de folos o centrală termică la așezământ. Pentru alte lucrări, cum ar fi repararea gardului de la așezământ, vreau să cer ajutorul preotului militar și al comandanților de la Unitatea Militară de la Bobocu”, afirmă părintele Ștefan. Ar mai fi nevoie de reparații și la cealaltă biserică monument istoric din sat, cu o pictură de la 1862 și un cimitir plin de cruci de piatră sculptată.

„Armata m-a călit, am învățat să trec peste orice piedici. Totuși, acum e mai greu, pentru că răspund direct în fața lui Dumnezeu”, încheie părintele Ștefan Clinciu.

Pentru a ajuta Parohia Câmpeni, puteți suna la 0746.185.452.