Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie Regionale Banat Muzicologul Nicolae Ursu, 50 de ani de la trecerea sa la Domnul

Muzicologul Nicolae Ursu, 50 de ani de la trecerea sa la Domnul

Un articol de: Ionel Popescu - 11 Feb, 2019

Duminică, 10 februarie 2019, s-au împlinit 50 de ani de când profesorul, compozitorul, dirijorul și etnomuzicologul bănățean Nicolae Ursu a plecat la Domnul. Numele său rămâne
însă înscris pentru totdeauna în cartea de aur a muzicii naționale și în istoria muzicii bisericești a Mitropoliei Banatului.

Născut la data de 4 iunie 1905, în satul Șanovița, comuna Chizătău, județul Timiș, Nicolae Ursu a urmat liceul la Lugoj, avându-l ca profesor pe compozitorul și dirijorul Ion Vidu. După absolvirea cursurilor liceale, la îndemnul tatălui său, s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, însă a urmat, în paralel, cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din orașul transilvănean. A funcționat ca profesor de muzică în Cluj și în Timișoara. Mare iubitor de muzică bisericească, profesorul Nicolae Ursu, de la a cărui trecere la Domnul comemorăm 50 de ani, a înființat pe lângă Protopopiatul Cluj un cor bărbătesc, în anul 1933, „apreciat în unanimitatea credincioșilor ortodocși”, după cum certifica protopopul N. Vasiu. Membru al Uniunii Compozitorilor, Nicolae Ursu a dirijat, de asemenea, corul timișorean „Lyra” CFR, Corul PTTR (1937-1942) și Corul Catedralei Mitropolitane (1943-1960). Stabilindu-se în Timișoara, Nicolae Ursu a trimis, conform arhivei Parohiei Timișoara Iosefin, o scrisoare preotului paroh Ioan Imbroane, prin care solicita numirea sa în funcția de dirijor al Corului „Doina Banatului”, funcție rămasă vacantă în urma retragerii dr. Emil Grădinariu. În scrisoarea amintită, Nicolae Ursu menționa că prezența unui profesor de specialitate, compozitor și dirijor, „care am aranjat chiar concerte religioase, de colinde, în doi ani consecutivi, ba în diferite Dumineci am cântat și Sfânta Liturghie la Bisericile din Fabrică (Timișoara, «Sfântul Ilie»-Fabric, n.n.) și Mehala, cât am activat în fruntea «Doinei Banatului» și «Lyra» CFR este mai mult decât necesară”. Preotul Ioan Imbroane și Consiliul parohial au aprobat solicitarea profesorului Nicolae Ursu de a prelua conducerea Corului „Doina Banatului” și, până la sfințirea Catedralei Mitropolitane, 6 octombrie 1946, coriștii din Iosefin au cântat sub bagheta sa dirijorală. După plecarea la catedrală, protopopul Patrichie Țiucra și Nicolae Ursu au trimis o scrisoare de mulțumire Oficiului parohial ortodox român Timișoara Iosefin, în care arătau că acest cor catedral, „deodată cu sfințirea Catedralei din Cetate și începerea serviciilor religioase în noul lăcaș, fiind destinat prin însuși actul său de înființare de către Sfânta Episcopie pentru a da răspunsurile corale în noua catedrală, se vede pus, pe de o parte, în situația fericită de a activa acolo unde este destinat, iar pe de alta, de a se despărți, cu regret, de Biserica din Iosefin, între zidurile căreia s-a plămădit și închegat și sub cupola căreia a intonat înălță­toare imnuri de slavă timp de 3 ani de zile. Aflându-se, deci începând cu 6 octombrie 1946, în această situație de a nu mai putea servi cerințele corale ale Parohiei din Iosefin, Corul Catedral exprimă prin aceasta sentimentele sale de adâncă mulțumire pentru ospitalitatea ce i-a arătat-o On. [onorata, n.n.] Parohie, punând la dispo­ziție sala de repetiție, încălzitul în primul an, cum și subvenția bugetară în timpul cât corul Catedral a ținut locul și corului Parohial din Octomvrie 1943 până în Octomvrie 1946”.

Compoziții muzicale

Pe lângă activitatea dirijorală, profesorul Nicolae Ursu a fost cel mai prolific, poate și cel mai valoros compozitor de coruri al Banatului secolului XX, dar a desfășurat și o bogată activitate publicistică, științifică și didactică. Astfel, de-a lungul carierei sale, profesorul și etnomuzicologul Nicolae Ursu a publicat sute de articole, studii, recenzii, cronici muzicale și mai multe cărți, a compus muzică simfonică, pentru fanfară, muzică de cameră, corală, vocală (voce și pian) și a fost cel mai de seamă folclorist bănățean din prima jumătate a secolului XX. Născut și crescut în lumea mirifică a satului bănățean, viitorul profesor, compozitor, dirijor și cercetător a cântat în strana bisericii, împreună cu bunicul și cu tatăl său, a participat la jocurile din sat, la rugă, la colindat, la nunți și botezuri, împreună cu tinerii de seama sa, așa încât dragostea sa față de folclorul autentic l-a însoțit toată viața și s-a concretizat în numeroase armonizări ale pieselor folclorice pentru cor pe voci egale, coruri de bărbați și de femei ori coruri mixte, dintre care amintim: „Urâtu mă duce-n lume”, „Toată lume-ar vrea să mor”, „Eu cu dor, mândra-i cu jele”, „Eu la joc, mama la joc”, „La mândra cu casa-n colt”, „Cucule, de unde vii?” ș.a. Se cuvine a menționa și suitele sale corale: Suita I „Cărășana”, Suita a II-a „Pastorala”, Suita a III-a „Ceremoniala” (1965) și Suita a IV-a „Orăvițeana” (1968). De foarte mare importanță sunt, apoi, studiile, antologiile și culegerile sale de folclor: Contribu­țiuni muzicale la monografia comunei Sârbova (Timișoara, 1939), Contribuțiuni muzicale la monografia comunei Măguri (Cluj, Timișoara, 1940), Contribuțiuni muzicale la monografia comunei Ohaba-Bistra (București, 1956), Cântece și jocuri populare din Valea Almăjului (București, 1958), Cântece și jocuri populare bănățene (1969), Folclor muzical din Transilvania și Banat, 300 de Colinde, cântece și jocuri, ediție îngrijită de Rodica Giurgiu (1983). La acestea se adaugă și lucrările sale didactice, între care Curs complet de folclor muzical pentru învățământul superior.

La cele menționate sumar se adaugă și remarcabilele sale compoziții religioase: Piese din Liturghie și alte ceremonii, pentru cor mixt (cuprinde: Imnul heruvimilor; Ca pe Împăratul; Sfânt e Domnul; Plin e cerul - fugă vocală; Împărate ceresc; Tatăl nostru; Troparele și Fericirile; Adusu-mi-am aminte; Cu trupul adormind; Ridicat-am ochii; De Tine se bucură; În Iordan; Isaia dănțuiește). Profesorului Nicolae Ursu îi aparțin, totodată, și alte compoziții bisericești, între care amintim: Zece colinde și cântece de stea, pentru cor mixt și bărbătesc (Timișoara, 1938), colecție care include: Vine Crăciunu pe seară, Se preumblă Maica Sfântă, Nașterea lui Hristos, Mărire lui Dumnezeu, Ce sară-i d-iastă sară, Trei păstori ș.a.

Crescut în atmosfera frumoasă și impresionantă a cântării bisericești din satul natal Șanovița, unde bunicul și tatăl său erau „strănari” de seamă, profesorul Nicolae Ursu și-a manifestat dragostea față de Biserică în toată viața sa. Vremurile erau însă tulburi, regimul comunist ateu nu promova intelectualii apropiați de Biserică, ba chiar îi marginaliza, și totuși, Nicolae Ursu a dirijat corul Catedralei Mitropolitane din Timișoara din anul 1943 și până în anul 1960, a compus și a publicat piese religioase, era prezent în fiecare duminică și sărbătoare în cafasul locașului mitropolitan. Curajul său, demn de toată lauda, i-a impulsionat și pe unii membri ai corului Operei Române din Timișoara, care au cântat în corul catedral, așa încât prestația acestuia, de un înalt nivel artistic, impresiona întotdeauna miile de credincioși prezenți la Sfânta Liturghie.