„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Concert de colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei, la Dorohoi
În seara zilei de 28 noiembrie 2018, Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit concertul de colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. Concertul a fost organizat de Asociaţia „Frăţia Ortodoxă” din Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” şi Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Dorohoi.
În debutul spectacolului a evoluat Corul „George Enescu”, îndrumat de Gheorghina Guşulei, care a intonat mai multe colinde armonizate pentru cor mixt, producând o încărcătură spirituală deosebită printre spectatori. O atmosferă deosebită şi plină de emoţii a adus în sufletele celor prezenţi şi Corul psaltic „Agnus” de la Seminarul Teologic Dorohoi, coordonat de părintele Andrei Smeu, profesor de muzică bisericească.
A evoluat apoi grupul vocal al ATOR Dorohoi - îndrumat de părintele Claudiu Foca şi părintele Marius Onofrei. O surpriză deosebită a fost evoluţia Corului „Amvonul”, alcătuit din preoţi din Protopopiatul Săveni, dirijat de părintele Teodor Zugravu. Aceştia au intonat imnul „Deşteaptă-te, române!” şi câteva cântece patriotice. (Pr. prof. Creţu Vasile Ionuţ)