„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Conferinţă misionară în Protopopiatul Darabani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat în comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, în ziua de 11 aprilie 2019, o primă conferinţă misionară cu titlul „Sfânta Liturghie - izvor de viaţă veşnicăˮ.
Conferinţa a fost susţinută de pr. Marius Pîjin, coordonatorul ATOR Flămânzi şi pedagog al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorgheˮ din Botoşani. În prima parte a conferinţei, părintele a făcut o incursiune în istoricul Sfintei Liturghii, apoi a vorbit despre importanţa comuniunii prin împărtăşire din Sfântul Potir şi cum ne conduce această împărtăşire spre Împărăţia lui Dumnezeu - Viaţa veşnică. În a doua parte au fost adresate întrebări de către participanţii la conferinţă în legătură cu tema conferinţei.
La eveniment au participat aproximativ 150 de persoane - preoţi şi credincioşi, evenimentul având un impact pozitiv atât în rândul credincioşilor, cât şi în rândul autorităţilor locale ce au asistat la conferinţă. A fost pentru prima dată când s-a organizat un astfel de eveniment în Protopopiatul Darabani şi implicit în comuna Hudeşti. La final, toţi participanţii au luat parte la o agapă frăţească.