În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
2.000 de măști donate şcolilor din Păuca, judeţul Sibiu
Cu sprijinul BRK - Crucea Roșie Bavareză (Germania) și al Parohiei Ortodoxe Române Erlangen (Germania), Parohia Broșteni, judeţul Sibiu, ajută şcolile comunei sibiene Păuca prin donarea a 2.000 de măști medicale de unică folosință, pentru a fi folosite în cele trei școli din comună. Donaţia a fost posibilă prin parteneriatul existent între Parohia Broşteni, unde este preot paroh Toader Vintilă, şi Şcoala Gimnazială Păuca, al cărei director este prof. Dragomir Dancu.
„Între Școala Gimnazială Păuca și Parohia Broșteni există un parteneriat de colaborare în ceea ce privește activitățile extrașcolare. Parohia noastră susține activități cu copiii din localitate cu diferite ocazii (1 şi 8 martie, 1 iunie, perioada colindelor etc.), formând și un cor de copii coordonat de doamna preoteasă Maria Vintilă, care dă răspunsurile la Sfânta Liturghie în fiecare duminică. Parohia are o colaborare bună şi cu autoritățile locale, cu primăria comunei, condusă de domnul Niculae Dancu, care mereu a sprijinit activitatea parohiei”, a spus pr. Toader Vintilă.



.jpg)