În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
4.000 de măşti donate Spitalului din Bălţi
Episcopia de Bălţi a donat Spitalului din Bălţi 4.000 de măşti de bumbac, darul fiind făcut de către Preasfinţitul Părinte Antonie, chiriarhul locului, însoţit de o delegaţie de la Centrul eparhial. Ierarhul a menţionat că măştile reprezintă donaţia Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române şi au ajuns la Bălţi prin Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.
Totodată, a mai menţionat că Episcopia de Bălţi, în toată perioada de pandemie, s-a străduit să fie aproape de medici, înălţând rugăciuni pentru sănătatea tuturor lucrătorilor medicali şi invocând ajutorul Domnului în lupta lor cu noul coronavirus.
Directorul spitalului, Serghei Rotari, a mulţumit pentru donaţie, menţionând că este un ajutor binevenit pentru Spitalul din Bălţi, dorind donatorilor sănătate şi putere de a face şi alte asemenea fapte bune.



.jpg)