În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Acţiune de donare de sânge la Tecuci
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, miercuri, 19 februarie, s-a desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos o nouă acțiune de donare de sânge prin implicarea preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Tecuci. Pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la donare, la solicitarea Protoieriei Tecuci, cadre medicale de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s-au deplasat cu tehnica medicală necesară la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.
La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 70 de voluntari din Protopopiatul Tecuci care au dorit să facă o faptă bună şi să doneze sânge pentru semenii lor. Între donatori s-au aflat şi 25 de elevi de la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci.
Preoţii, tinerii şi credincioşii au participat cu mare bucurie şi dragoste la această acţiune de donare de sânge pentru a aduce un sprijin real semenilor lor.
Încă din anul 2013, clericii şi credincioşii din zona Tecuciului se mobilizează exemplar în astfel de campanii umanitare, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.



.jpg)