Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Acțiune filantropică în parohia băcăuană Luncani
Mai mulți copii din parohia băcăuană „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”-Luncani au primit daruri miercuri, 10 februarie, din partea mai multor binefăcători, activitatea intitulată „Dar din dar se face rai!” fiind parte integrantă a proiectului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, informează eprb.ro.
Mai mulți copii din parohie care participă la cursurile Centrului de zi „Casa Aurora” din localitate au participat la lecțiile catehetice susținute de părintele Adrian Grigoraș, cele de la începutul lunii februarie având tematica: „Milostenia - darul lui Dumnezeu pentru a noastră mântuire”. Pornind de la lecțiile învățate în biserică, elevii au adus de acasă mai multe jucării pentru a le dărui copiilor nevoiași.
„Scopul acestei acțiuni social-filantropice este de a imprima copiilor dorința de a dărui, de a-și apleca inimile și gândurile către alți copii mai puțin norocoși decât ei și de a urma calea lui Hristos spre mântuire. Mulțumim doamnei prof. învăţământ primar Elena Doroftei și tuturor cadrelor didactice din Centrul de zi «Casa Aurora»-Luncani, dar în special copiilor care s-au implicat în această acțiune”, a declarat părintele Adrian Grigoraș.



.jpg)