În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Acțiunea socială „Prietenie și solidaritate” în Protopopiatul Slobozia
Protopopiatul Slobozia, județul Ialomița, a desfășurat miercuri, 17 noiembrie, acțiunea social-filantropică „Prietenie și solidaritate” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din municipiu, cu scopul de a sensibiliza elevii, părinții și cadrele didactice cu privire la situația dificilă a familiilor cu venituri reduse.
„Astfel, s-au distribuit pachete cu produse alimentare și produse de igienă familiilor beneficiare ale Serviciului social acreditat al Protopopiatului Slobozia. Activitatea și-a atins scopul, deoarece beneficiarii au fost impresionați și mulțumiți, iar elevii au învățat să se implice în viața comunității. În acest fel, acțiunea a însemnat implicare, responsabilitate, dăruire și bucurie prin lucrarea faptelor bune”, ne-a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.



.jpg)