Cantina socială „Sfânta Filofteia” din Protoieria Sector 4 Capitală a organizat luni, 23 decembrie, un eveniment caritabil intitulat „De Crăciun, fii mai bun!”, în cadrul căruia au primit sprijin cei 50 de
Acțiuni filantropice în perioada Postului Crăciunului în Eparhia Târgoviștei
În perioada premergătoare praznicului Nașterii Domnului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Arhiepiscopia Târgoviștei va derula mai multe acțiuni și proiecte social-filantropice, ce vor veni în întâmpinarea unor nevoi concrete din cadrul comunității locale și se vor ridica la suma de peste 1.000.000 de lei, ne-a transmis Biroul de presă al eparhiei.
Vor fi oferite articole de lenjerie și de curățenie, articole igienico-sanitare, dar și de îmbrăcăminte, de încălțăminte, ori dulciuri și alimente centrelor sociale, spitalelor și familiilor cu nevoi speciale din cele cinci protoierii. Va fi sprijinită activitatea Centrului social „Casa Creștină”. Prin intermediul Fondului Pastoral Eparhial, va fi susținută desfășurarea a 22 de proiecte parohiale, ce au în vedere sprijinirea copiilor și a familiilor cu posibilități materiale reduse.
Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, se va desfășura proiectul „Masa de Crăciun”, ce va avea în vedere oferirea de produse tradiționale românești credincioșilor participanți la slujba Sfântei Liturghii, de la Catedrala din Târgoviște, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, și va avea în vedere circa 300 de persoane. Persoane defavorizate vor beneficia de plata facturilor curente ori de combustibil pentru încălzire, medicamente, îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente.
În această perioadă se desfășoară în Arhiepiscopia Târgoviștei colecta de Crăciun, în cadrul căreia se strâng bani, medicamente, îmbrăcăminte, alimente, jucării, obiecte igienico-sanitare, care apoi vor fi oferite celor în nevoie, persoane și centre sociale.
În cadrul Cantinei sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei se continuă oferirea unei mese calde pe zi pentru 130 de persoane defavorizate de la parohiile din municipiul Târgoviște. În majoritatea parohiilor se desfășoară activități social-filantropice, se oferă sprijin, ca și în anii trecuți, familiilor defavorizate și se susțin instituțiile sociale din județul Dâmbovița.
Prin intermediul preoților din instituțiile de caritate, din spitale și penitenciare, vor fi sprijiniți bolnavi sau persoane lipsite temporar de libertate cu cele necesare desfășurării în condiții cât mai decente a vieții cotidiene.
Clerici pensionari, cu nevoi speciale urgente, ori preotese văduve vor fi sprijiniți cu diferite sume de bani sau produse alimentare, igienico-sanitare sau de îmbrăcăminte.
Centrul pentru persoane vârstnice din cadrul Fundației Catedrala Eroilor din Târgoviște va beneficia, ca de obicei, de sprijin în desfășurarea activităților sale zilnice.