Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Acțiuni social‑filantropice și proiecte-pilot în Arhiepiscopia Aradului
În Arhiepiscopia Aradului s‑au desfășurat în aceste zile mai multe acțiuni social‑filantropice în cadrul cărora au fost oferite familiilor defavorizate din eparhie lemne de foc și pachete cu alimente. De asemenea, și pacienții din spitalele arădene au primit kit‑uri cu obiecte necesare internării, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
În ziua de vineri, 20 decembrie, a fost inițiat proiectul-pilot „De sărbători, în nici o casă nu e frig”, derulat prin Sectorul social al Arhiepiscopiei Aradului. Părintele Bogdan Noghiu, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, împreună cu părintele Vlad‑Sergiu Sandu, președintele Asociației Filantropia, au vizitat în cursul acestei zile șase familii din parohiile arădene, urmând ca zilele viitoare să ajungă la încă trei, dăruindu‑le lemne pentru foc, în prag de sărbători.
Joi, 19 decembrie, același sector al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat o altă acțiune caritabilă, cu sprijinul Federației Filantropia și al protoieriilor, prin care au fost oferite 100 de pachete cu alimente și produse de strictă necesitate persoanelor aflate în dificultate. Darurile au fost distribuite persoanelor vulnerabile cu ajutorul mai multor voluntari, potrivit sursei citate.
Arhiepiscopia Aradului a mai implementat un proiect-pilot prin care au fost oferite 50 de kit‑uri care conțin obiectele de primă necesitate pentru cei care se internează în spitale. Acestea conțin, pe lângă pijamale, șampon, gel de duș, pastă și periuță de dinți, cană și prosop, câte o icoană și o carte de rugăciuni.
Acțiunea care a deschis acest proiect a avut loc în biserica din incinta Spitalului Municipal, în prezența unor reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, se arată pe site‑ul amintit.



.jpg)