Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Activităţi filantropice în Episcopia Sălajului
Episcopia Sălajului oferă, în cadrul programului „Sfântul Zotic”, consiliere duhovnicească, sfat și ajutor, la numărul de telefon 0748.212.341. Prin implicarea mai multor parohii, ajutorul s-a concretizat prin oferirea şi distribuirea de alimente, medicamente și plata facturilor celor care suferă din cauza pandemiei.
În cadrul Episcopiei Sălajului au avut loc mai multe activităţi filantropice şi de susţinere a eforturilor de luptă cu noul coronavirus. Astfel, preoții din Protopopiatul Șimleu Silvaniei au donat 7.500 de lei din salariul lor pentru Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș”. Suma este destinată achiziţionării de măşti, mănuşi şi combinezoane pentru personalul medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus.
Tot în acelaşi scop, peste 25 de preoți din Episcopia Sălajului s-au constituit într-un grup de voluntariat, numit „Sfântul Zotic”. În cadrul unui proiect local ce oferă ajutor, consiliere psihologică și asistență religioasă, grupul s-a oferit să fie alături de cei care au nevoie de sprijin, conform Episcopiei Sălajului.
Ajutorul s-a concretizat prin oferirea şi distribuirea de alimente, medicamente și plata facturilor celor care suferă din cauza pandemiei. Astfel, 133 de persoane au beneficiat de activitățile care au însumat ajutoare în valoare de peste 12.000 de lei, ca rezultat al implicării a 16 parohii.
De asemenea, la cantina socială a Centrului multifuncțional „Filantropia” din Șimleu Silvaniei, 60 de persoane aflate în situații de risc social au primit zilnic, de luni până vineri, din partea Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” pachete alimentare.
Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău a donat suma de 10.000 de lei pentru achiziţia de materiale de protecţie, măşti, mănuşi şi combinezoane către Unitatea de Primiri Urgenţe Zalău. Parohul Ionuţ Pop, vicarul administrativ al Episcopiei Sălajului, a transmis un mesaj de încurajare pentru credincioşi şi medici: „Suntem alături de credincioşii noştri din cuprinsul Episcopiei Sălajului şi-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să le binecuvânteze viaţa cu sănătate, în această perioadă de grea încercare. De asemenea, suntem alături de medicii noştri prin respect, recunoştinţă şi rugăciune pentru tot ceea ce fac pentru cei încercaţi de această boală grea, susţinând cu o faptă bună şi recunoştinţă activitatea lor”.
Preoții eparhiei se implică atât în proiectul „Ajută cu bucurie”, inițiat de Patriarhia Română, cât și în alte proiecte destinate celor care au nevoie de ajutor, desfășurate la nivel local, conform Episcopiei Sălajului.



.jpg)