Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Activităţi filantropice sub ocrotirea Sfintei Filofteia
De mai bine de doi ani, Cantina socială „Sfânta Filofteia” din cadrul Asociației Diaconia-Filiala Sector 4, înființată la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca o necesitate pastorală şi filantropică a zilelor noastre, este casă primitoare pentru 35 de persoane nevoiașe. Aici, primesc zilnic hrană caldă, consiliere spirituală, dar și socială. „La cantina noastră socială au primit hrană caldă numeroase persoane care se află în situaţii dificile, copii, bătrâni, oameni bolnavi sau fără posibilităţi financiare”, spune părintele protoiereu Ioan Armaşi.
Sfinţită şi inaugurată în data de 11 iunie 2016 de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cantina „Sfânta Filofteia”, aflată în incinta Parohiei Progresul I din Capitală de pe strada Ilie Oprea nr. 7, este casă primitoare pentru 35 de persoane nevoiașe, care primesc aici, zilnic, o masă caldă la prânz, consiliere spirituală și socială.
Beneficiarii înscriși în cadrul acestui aşezământ social se regăsesc în evidența Biroului de asistență socială al Protoieriei Sector 4 Capitală și sunt persoane sau familii aflate în dificultate, cu risc crescut de marginalizare sau excluziune socială: copii proveniți din familii numeroase care trăiesc în condiții precare, familii monoparentale, familii sărace de romi, persoane fără adăpost, vârstnici fără sprijin familial și cu venituri mici, persoane cu handicap.
„Cantina socială a Protoieriei Sector 4 Capitală a fost înfiinţată la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca o necesitate pastorală şi filantropică a zilelor noastre. În cei trei ani de existenţă, la cantina noastră socială au primit hrană caldă numeroase persoane care se află în situaţii dificile, copii, bătrâni, oameni bolnavi sau fără posibilităţi financiare. Numărul beneficiarilor creşte lunar, pe măsura solicitărilor pe care le primim. Activitatea este susţinută, în principal, de Protoieria Sector 4 Capitală, cu sprijinul parohiilor ce o compun. Un ajutor important îl oferă şi Parohia Progresul care, lunar, plăteşte utilităţile şi a pus la dispoziţie clădirea în care funcţionează cantina, pe care protoieria a igienizat-o şi a utilat-o”, afirmă părintele protoiereu Ioan Armaşi.
Atmosferă caldă, plină de omenie
Lorica Ion, în vârstă de 55 de ani, îşi duce viaţa cu multă greutate în scaunul cu rotile. Ea spune că vine zilnic la Cantina socială „Sfânta Filofteia” singură sau împreună cu mama sa, „îngreunată şi ea de cărunteţea anilor”. Ajutorul de aici îi este de mare folos: „Suntem primite cu braţele deschise, ne bucurăm de zâmbetul şi dragul ce ne întâmpină, dar şi de hrana «cea de toate zilele», fără de care nu ne-am putea duce mai departe viaţa. În fiecare seară mă rog şi îi pomenesc pe cei care ne ajută”.
Aurelian Rădulescu, de profesie inginer constructor, nu are casă și nici serviciu. Starea sa de sănătate este precară, de aceea a muncit multă vreme patru ore pe zi, potrivit legislaţiei din România. „La cantina socială de aici suntem primiţi într-o atmosferă foarte caldă, plină de omenie. Totul este foarte bine organizat, curat şi bine pregătit”, afirmă acesta.
„Sunt primită cu multă bucurie”
„Activităţile social-filantropice derulate în cadrul Cantinei sociale «Sfânta Filofteia» în ultima perioadă ne-au arătat că sprijinul oferit beneficiarilor este de un real folos, ceea ce ne încurajează să căutăm noi modalităţi durabile de a continua şi extinde aceste programe filantropice”, a declarat Cristina Untaru, asistent social în cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală.
Larisa Stan vine aici pentru masa caldă zilnică oferită cu atâta generozitate şi gând bun. Are zece copii şi cu greu reuşeşte să le ofere toate cele necesare şcolarizării şi chiar traiului zilnic. Este în evidenţele protoieriei de foarte mulţi ani. Hrana şi darurile de aici au însemnat pentru ea şi copiii săi doza necesară de încredere pentru a răzbi peste toate necazurile, care nu au fost puţine: „Cei de la protoierie ne-au ajutat şi ne ajută foarte mult. De foarte mulţi ani noi primim, pe lângă hrană, haine sau pachete cu daruri, lunar sau la diferite sărbători de peste an. Acum, de doi ani şi ceva de când s-a deschis cantina, primim mâncare aici, dar eu sunt în baza lor de date de aproape 10 ani şi m-au ajutat nespus de mult. Nu a fost dată să îi rog ceva, să cer sprijin într-o problemă şi să nu fiu ajutată, măcar cu un sfat, cu o îndrumare. Sunt primită cu multă bucurie, fără a se face diferenţiere între noi. De aceea, mă rog bunului Dumnezeu să le dăruiască tuturor celor de aici sănătate şi spor în toate”.
O datorie într-o societate debusolată
În fiecare zi, de luni până vineri, persoanele asistate primesc câte o masă caldă la prânz, adică felul 1, felul 2 şi, de cele mai multe ori, şi desert. Mâncarea este pregătită în bucătăria proprie, în condiţii foarte bune, conform standardelor în vigoare.
„Filantropia este răspunsul nostru la mâna întinsă a aproapelui aflat în dificultate. Este de datoria noastră să continuăm această misiune socială, înmulţind faptele milei creştine într-o societate debusolată, marcată de consumism şi hedonism”, susține părintele protopop Ioan Armaşi.
Ca proiecte de viitor, cei de la Cantina socială „Sfânta Filofteia” şi-au propus menţinerea numărului de beneficiari, extinderea activităților derulate și îmbunătățirea calității serviciilor oferite.
Înscrieri la așezământul social
Selecţia beneficiarilor se realizează în funcţie de îndeplinirea a cel puțin două dintre următoarele criterii: venitul pe membru de familie se află sub venitul minim pe economie; există doi sau mai mulţi copii în întreţinere; există un singur părinte întreţinător de familie; solicitantul prezintă un diagnostic medical complex; solicitantul are capacitate limitată de autosuţinere; solicitantul dovedeşte condiţii improprii de locuit sau chiar lipsa locuinţei.
Acordarea serviciului social se realizează în baza unei cereri și a depunerii unor acte doveditoare (conform Regulamentului de organizare și funcționare), beneficiarii fiind admişi în limita numărului de locuri disponibile la momentul solicitării. Fiecărui beneficiar i se întocmește un dosar social, conform reglementărilor legislative în vigoare, cu următoarele documente: cerere tip, contract de servicii sociale încheiat pe un an calendaristic, un exemplar din Regulamentul de ordine interioară, Ancheta socială, Planul de intervenție, Chestionarul de satisfacție.