La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Activități sociale la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov-Ștejeriș
La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov au avut loc activități social-filantropice destinate celor 100 de pacienți internați în cele șase pavilioane ale unității medicale brașovene, printre care se numără și 24 de copii. Au fost mobilizați tineri și adulți voluntari care au răspuns chemării preotului slujitor în unitatea medicală și, împreună, au desfășurat această acțiune socială.
Au fost cumpărate produse alimentare, un televizor, haine, produse de igienă etc., care au fost dăruite bucătăriei spitalului și compartimentului de îngrijiri paliative. Valoarea totală a donației se ridică la suma de 3.700 de lei.
„În cadrul spitalului, noi desfășurăm periodic astfel de activități, masa de pomenire la toate parastasele pe care le săvârșim în capela unității medicale o dăruim bolnavilor, două feluri de mâncare și desert, asigurate de către familiile care doresc să săvârșească pomenirea în cadrul capelei noastre. Toate donațiile pe care le primim sunt direcționate pentru sprijinirea bolnavilor: alimente, scutece, articole medicale, haine etc. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii buni pe care mi i-a scos în cale, mulțumesc tuturor celor ce ne sunt alături de fiecare dată, doamnei Florica Săniuță, coordonatorul și ajutorul meu de nădejde, mulțumesc conducerii unității medicale care ne sprijină toate activitățile, cadrelor medicale și tuturor oamenilor de bine”, ne-a spus preotul Bogdan-George Brânzea.
Pr. Bogdan-George Brânzea desfășoară și o activitate medicală în cadrul compartimentului de îngrijiri paliative de la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov-Ștejeriș, în calitate de asistent medical. „Încerc o abordare holistică a tuturor problemelor pacienților, parte medicală și parte spiritual-duhovnicească, într-o echipă foarte dedicată profesiei și cu o îngrijire de înalt profesionalism, oameni apropiați de Biserică și iubitori de semeni”, a mai spus pr. Bogdan-George Brânzea.