Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Ajutoare pentru persoanele vulnerabile social din oraşul Victoria, judeţul Braşov
În ultimele două luni, în timpul stării de urgenţă şi al stării de alertă decretate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, Parohia Victoria 2, judeţul Braşov, a desfășurat mai multe acțiuni social-filantropice pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile din oraşul braşovean. Activităţile social-filantropice i-au vizat în mod special pe cei 50 de beneficiari ai Aşezământului social „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohie, aflaţi în situații cu risc social. Astfel, prin implicarea preotului paroh Daniel Smădu, acestora le-au fost împărțite pachete cu alimente.
„Ținând seama de faptul că multe familii, îndeosebi persoane vârstnice, bolnave, văduve, din comunitatea noastră parohială au fost susținute de parohie cu o masă caldă săptămânal încă de la începutul anului 2019, ne-am dorit ca şi în situaţia actuală să fim alături de oameni, așa încât, de la debutul stării de urgenţă şi până în prezent, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să le dăruim pachete sigilate cu alimente, în valoare de 9.200 de lei. Nădăjduim ca prin darurile oferite să fi adus bucurie şi ajutor oamenilor şi le mulţumim tuturor binefăcătorilor angrenați în acțiunile social-filantropice ale parohiei noastre”, ne-a spus părintele paroh Daniel Smădu.
Aşezământul social din Parohia Victoria 2 este ridicat lângă Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi a găzduit în ultimii ani numeroase activităţi social-filantropice, activităţi de donare de sânge, precum şi alte activităţi culturale şi duhovniceşti menite să sprijine comunitatea din oraşul braşovean.





