Parohiile Progresul III și „Nașterea Domnului” - Cartierul Solar din Protoieria Sector 4 Capitală, au organizat vineri, 14 martie, o acţiune social‑filantropică ai cărei beneficiari au fost 200 de copii din
Ajutor pentru 30 de familii vulnerabile din județul Prahova
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale continuă acțiunile umanitare din cadrul campaniilor tradiţionale prin care sunt sprijinite familii şi persoane care se află în diferite situaţii de risc social, financiar sau medical, furnizând produse alimentare, medicamente, servicii medicale şi produse de strictă necesitate. Marţi, 4 februarie, aceştia au vizitat 30 de familii din două localităţi prahovene.
„Implică-te! Împreună reușim mai mult!” este unul dintre proiectele social-filantropice prin care voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului oferă sprijin persoanelor defavorizate. Cea mai recentă activitate din cadrul acestuia a avut ca beneficiari membrii a 30 de familii aflate în dificultate din parohiile Palanca și Drăgănești, județul Prahova. Marţi, 4 februarie, voluntarii s-au deplasat în aceste comunităţi şi au distribuit familiilor nevoiaşe pachete cu alimente de bază.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor, a vorbit despre necesitatea acestor acţiuni: „Din păcate, tot mai mulți copii provin din medii vulnerabile, iar lipsa resurselor de bază, în unele cazuri, îi împiedică să meargă la școală și să se dezvolte armonios. Am oferit sprijin material și moral celor aflați în nevoie, continuând tradiția activităților social-filantropice pe care le desfășurăm constant. Este esențial să fim aproape de acești oameni, să îi ascultăm, să îi încurajăm și să le oferim soluții pentru problemele cu care se confruntă. Un rol important îl au preoții și profesorii de religie, care cunosc realitățile sociale ale acestor persoane și pot facilita sprijinul necesar. Prin educație și solidaritate, putem contribui la o societate mai bună. Vom continua să organizăm astfel de activități, promovând voluntariatul și implicarea activă în comunitate”.
Părintele Mihai Daniel Ristea, profesor la Şcoala Gimnazială din Drăgăneşti, a subliniat bucuria cu care familiile nevoiaşe, în special copiii, au primit produsele oferite de voluntari: „Este o mare bucurie să fim alături de familiile cu mulți copii și de cele aflate în dificultate. Sprijinul oferit aduce zâmbete pe chipurile părinților și copiilor, dar are și un rol educativ, îi încurajează pe cei mici să revină la școală și să privească viitorul cu mai multă speranță. Vizita noastră a fost o surpriză pentru ei, dar bucuria lor sinceră ne arată cât de important este să fim prezenți în comunitate, să oferim nu doar ajutor material, ci și sprijin moral și încurajare”.
Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” se desfășoară de mai mulți ani și are ca scop sprijinirea persoanelor vulnerabile din diferite regiuni ale țării. Până în prezent, această amplă inițiativă social-filantropică a fost implementată în 22 de județe din România, prin intermediul a peste 550 de acțiuni umanitare, fiecare având un impact semnificativ asupra comunităților sprijinite.