La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Ajutor pentru cei aflaţi în nevoi în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Ca în fiecare an, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, vizitează centrele sociale și comunitățile din cadrul eparhiei și le oferă daruri copiilor și celor aflați în nevoi.
În perioada praznicului Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei i-a vizitat pe copiii din comunitatea romă de la Pata Rât și le-a oferit 500 de pachete cu mâncare caldă. În total, au fost pregătite 700 de pachete, 200 fiind distribuite în parohia misionară pentru romi din zona Turda-Fabrici. Acțiunea a avut loc în fața Bisericii „Sfântul Moise Arapul” și în mai multe zone din Pata Rât.
„Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat în această perioadă, care a vizat acordarea de ajutoare materiale, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare, alimente și produse de igienă pentru peste 1.500 de beneficiari - bătrâni și copii - din cadrul comunităților lipsite de posibilități materiale din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului”, conform consilierului social-misionar al Arhiepiscopiei, Iustin Liciniu Câmpean, care este și vicepreședintele Asociației Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca.
Masa caldă a fost oferită de Asociația Filantropia Ortodoxă din Cluj-Napoca, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” din Londra.
Tot în cadrul acestui demers filantropic, Asociația Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca a oferit prânzul pentru cei 100 de vârstnici care beneficiază de îngrijire și asistență în centrele rezidențiale de la Cușma, Maieru și Târlișua, din județul Bistrița-Năsăud.
1.500 de pachete oferite de Crăciun
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei s-a întâlnit şi cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei, printre care se află și romii din comunitățile de la Pata Rât și Turda. Astfel, în curtea Centrului eparhial, ierarhul a oferit pachete cu alimente pentru Crăciun la aproximativ 300 de familii nevoiașe. Darurile oferite au fost achiziționate de Asociația Filantropia Ortodoxă din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” din Londra și Parohia Lutherană Quern-Neukirchen Flensburg din Germania. În total, în această perioadă au fost pregătite 1.500 de pachete de Crăciun. 100 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte au fost oferite vârstnicilor din centrele rezidențiale din județul Bistrița-Năsăud (Centrul „Sfinții Zaharia şi Elisabeta” din Maieru, Centrul „Sfinții Ioachim şi Ana” din Cușma și Centrul „Sfântul Filaret cel Milostiv” din Târlișua), iar peste 200 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte au fost oferite copiilor romi de la Pata Rât. 150 de pachete cu articole de igienă, îmbrăcăminte, rechizite școlare și dulciuri au fost oferite copiilor din evidențele Sectorului misionar-social al eparhiei.
Periodic, la sărbătorile mari de peste an, sunt oferite pachete substanțiale cu alimente și produse de igienă. În fiecare săptămână, Arhiepiscopia, prin intermediul Sectorului social-filantropic, oferă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile, în special în această perioadă de pandemie.
Acțiunea social-filantropică a fost organizată de consilierul misionar-social Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei.