Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Alimente pentru spitalul din Jebel, județul Timiș
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu monahiile de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-au deplasat, miercuri, 18 martie, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel din județul Timiș, unde au adus alimente necesare pentru cantina unității medicale. Ierarhul a oferit diferite produse cantinei spitalului, unde zilnic se pregătește mâncarea pentru 460 de pacienți. Mitropolitul Banatului i-a încurajat pe toți și a rostit o rugăciune pentru pacienții suferinzi, dar și pentru sănătatea celor care se îngrijesc de aceștia și care fac eforturi majore pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților lor.
De asemenea, în această perioadă, Centrul eparhial din Timișoara, prin Sectorul social-filantropic, întinde o mână de ajutor celor aflați în nevoi și suferințe și sprijină eforturile autorităților statului pentru stoparea epidemiei de coronavirus.
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel este o unitate sanitară publică cu personalitate juridică, înființată în anul 1962, finanțată integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Spitalul are sediul în comuna Jebel, județul Timiș, la 24 km de Timișoara, și se întinde pe o suprafață de 20 de hectare, se arată pe site-ul http://mitropolia-banatului.ro/.



.jpg)