La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Apartament pentru femeile însărcinate aflate în situaţie de criză din Botoşani
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârșit slujba de binecuvântare a apartamentului Pro Vita, amenajat pentru sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situaţie de criză din județul Botoșani.
Locuința a fost achiziționată de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, pentru a consolida și diversifica proiectele misionare desfășurate de Biroul Pro Vita din cadrul Protopopiatului Botoșani pentru salvarea copiilor de la avort.
Inițiativa face parte din strategia Departamentului Pro Vita de a realiza o rețea de sprijin pro viață în cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, prin implicarea structurilor administrative, a parohiilor, a voluntarilor și a tuturor persoanelor dornice să protejeze dreptul la viață al copiilor.
„Această activitate este una importantă pentru misiunea Bisericii, întrucât printr-un astfel de instrument misionar se pot salva măcar câțiva copii de la avort. Mamele care au curajul să păstreze copiii, în ciuda diferitelor obstacole, merită ajutate în mod substanțial, începând cu nevoile de bază, inclusiv cu un acoperiș deasupra capului și cu cele necesare pentru viața de zi cu zi. Prin această lucrare se întregește rețeaua de apartamente Pro Vita pe care o avem la nivelul arhiepiscopiei, rețea de locuințe protejate la Iași, Piatra Neamț și acum, iată, la Botoșani”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Pentru munca depusă la amenajarea acestui cămin, părintele Marius Ciobanu, coordonatorul Biroului Pro Vita Botoșani, a primit din partea Părintelui Mitropolit Teofan Distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.
Rețeaua de apartamente Pro Vita face parte din programul Praesidio pentru femeile însărcinate aflate în dificultate, proiect desfășurat de Departamentul Pro Vita din anul 2012. Printre instrumentele misionare implementate pentru salvarea copiilor de la avort se mai numără: serviciul de consiliere telefonică Tel verde 0800 800 116, burse financiare pentru criza de sarcină, servicii de consiliere psihologică, duhovnicească și juridică, program de terapie post-avort, programe de formare pentru preoți și voluntari.
Mai multe informații despre activitatea Departamentului Pro Vita puteți găsi pe www.provitaiasi.ro și pe pagina de Facebook Pro Vita Iași.