Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă campania umanitară
Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit marți, 17 martie, pachete ce conţin cărţi de rugăciune şi materiale de igienă: dezinfectanţi, spirt, clor, săpun, detergent lichid şi solid, bureţi, şampon, pastă şi periuţă de dinţi, persoanelor aflate în carantină în două dintre cele patru centre de carantină din judeţul Galaţi. Miercuri, 18 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a continuat ajutorarea acestor persoane din Galaţi, dar şi a celor din centrele de carantină din judeţul Brăila. Cu acest prilej, persoanelor din carantină le-a fost oferit micul dejun, dar şi seturi de lenjerii pentru paturi, prosoape, saci menajeri, cutii cu ceaiuri şi alte produse de strictă necesitate.
Preoţi de la Centrul eparhial şi de la protoierii, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi cu voluntari, au preluat produsele respective din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi s-au deplasat la centrele de carantină din judeţele Galaţi şi Brăila, pentru a le oferi celor instituţionalizaţi.
Zilnic în această perioadă, persoanele aflate în carantină din judeţul Galaţi vor primi din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos micul dejun şi, în funcţie de nevoi, vor fi acordate şi alte ajutoare. De asemenea, celelalte persoane din centrele de carantină din Brăila şi Tecuci, precum şi ceilalţi beneficiari aflaţi în listele programului eparhial de ajutorare „Ne înnoim de Sfintele Paşti” vor primi sprijin spiritual şi material.
Prin acest program eparhial sunt sprijinite 2.200 de persoane, valoarea totală a ajutoarelor ridicându-se la suma de aproximativ 150.000 lei.



.jpg)