În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
ASCOR Iași, tot mai aproape de finalizarea unei noi case
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) din Iași anunță că în scurt timp vor finaliza lucrările la cea de-a treia casă pe care o construiesc pentru familii nevoiașe.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem tot mai aproape de sfințirea celei de a treia case construite. Sperăm ca luna viitoare locuinţa să fie pregătită pentru a-i găzdui pe cei șase membri ai familiei Ciobanu din comuna Vlădeni, județul Iași. Ca acest lucru să devină realitate avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră.
Ultimele lucruri care au rămas de făcut sunt montarea unui cerdac care va fi amplasat în fața ușii și cumpărarea și montarea lustrelor.
Dacă doriți să fiți alături de noi în definitivarea celei de a treia case, o puteți face donând în subcontul ASCOR Iași: RO61BRDE240 SV95235282400 - subcont ASCOR Iași (BRD - sucursala Iași) cu mențiunea «Împreună ridicăm o casă».
Pentru detalii suplimentare, îl puteți contacta pe coordonatorul Departamentului de asistență socială, Remus Fandarac - 0758.130.533. Vă mulțumim!”, au anunțat membrii ASCOR pe pagina de socializare a organizației.



.jpg)