Mai multe parohii din municipiul Târgoviște - Alba, „Buna Vestire”, Cătunu, „Sfântul Nifon”, „Sfântul Nicolae”-Simuleasa și Stolnicul - au desfășurat o amplă activitate social-filantropică în beneficiul copiilor de la Centrul de zi „Sfânta Maria”, instituție specializată în sprijinirea celor diagnosticați cu autism și sindrom Down. Preoții, însoțiți de tineri implicați activ în viața comunităților parohiale, precum și de protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, au oferit centrului produse de curățenie și articole de papetărie, care vor contribui la desfășurarea în cele mai bune condiții a programelor educaționale și terapeutice dedicate copiilor, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Burse pentru elevi și studenți merituoși oferite de Episcopia Caransebeșului
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în Permanența Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului s-a luat hotărârea de a sprijini învățământul teologic prin acordarea de burse lunare elevilor și studenților ce activează în școlile de teologie care funcționează atât la nivelul Episcopiei Caransebeșului, cât și la Facultatea de Teologie din Arad, pentru anul de studii 2020- 2021. Părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural, a explicat cât este de important și necesar acest ajutor din partea Episcopiei Caransebeșului pentru a susține în continuare învățământul teologic la cel mai înalt nivel: „Pentru a încuraja performanța tinerilor teologi, Episcopia Caransebeșului, dimpreună cu protopopiatele din subordine, a hotărât să acorde lunar burse de merit și burse de studiu pentru cei mai merituoși elevi și studenți din Episcopia Caransebeșului. În felul acesta, Eparhia Banatului Montan intenționează să încurajeze excelența și pe cei mai buni elevi și studenți, oferindu-le burse lunare în valoare de 10.000 de lei”.
Pentru studenți, bursa de merit este în valoare de 500 de lei, iar pentru elevi, 300 de lei. De asemenea, un ajutor foarte necesar se îndreaptă spre elevii care sunt buni la învățătură, însă nu au posibilități materiale, aceștia primind burse sociale.


