Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Centru de zi pentru bătrâni la Săvinești, judeţul Neamţ
Comuna Săvinești din județul Neamț va avea în curând un centru de zi pentru persoane vârstnice. Miercuri, 3 iunie, a fost semnat contractul de finanțare pentru viitoarea clădire, iar fosta școală din localitate va fi în curând reabilitată și transformată într-un complex modern, care va oferi servicii sociale pentru aproximativ 180 de bătrâni. Proiectul, început în anul 2017, este realizat de autoritățile locale în parteneriat cu Parohia „Sfinții Voievozi” și Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”. Pentru transformarea, modernizarea și dotarea centrului social vor fi cheltuiți 2,4 milioane de lei din fonduri nerambursabile REGIO și cel puțin 180 de bătrâni vor avea acces la servicii sociale moderne începând cu anul 2023.
„Acest proiect a fost început în anul 2017, însă au fost destule probleme legate de birocrația existentă în țara noastră. Am reușit, după ani buni, să ajungem în faza în care am semnat contractul cu proiectantul, cu asociația de la constructor, cu primăria și cu parohia. Avem și de la Guvernul României 13% din valoarea totală. Eu sper să reușim să ducem la final această lucrare. Este un lucru benefic pentru comunitate. Este un moment deosebit”, a declarat Daniel Horciu, primarul comunei Săvinești.
„Este un proiect deosebit de frumos, un proiect-pilot pentru zona Moldovei. Comunitatea noastră săvineșteană este, ca și celelalte comunități din jur, o comunitate îmbătrânită. Un asemenea proiect ne onorează și, pe această cale, suntem recunoscători autorităților locale, îndeosebi domnului primar Daniel Horciu, pentru efortul depus, unul supraomenesc am putea spune, deoarece proiectul a fost amânat din cauza vidului legislativ, a unor improvizații legislative care nu au dat coerență și finalitate asupra a ceea ce noi ne-am dorit să facem împreună. Să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun!”, a afirmat părintele Petru Munteanu, parohul Bisericii „Sfinții Voievozi”- Săvinești II.
Scopul proiectului prevede reabilitarea vechii școli primare din localitate și transformarea acesteia într-un centru nerezidențial de asistență socială.