Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Daruri pentru masa de Paști pentru familii nevoiașe din două parohii ilfovene
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace comunități din Protopopiatul Ilfov Nord. Au fost oferite alimente de bază pentru masa de Paști pentru 50 de familii defavorizate, informează TRINITAS TV.
„Înainte de marile sărbători ale creștinătății mergem în comunități izolate și defavorizate din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, aducând darul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cei aflați în nevoie. Anul acesta am pregătit pentru credincioșii din parohiile ilfovene Merii Petchii și Micșuneștii Mari din Protoieria Ilfov Nord pachete alimentare pentru 50 de familii necăjite. Aceste daruri au scopul de a le ușura puțin situația, să‑i ajute să mai uite din grijile zilei de mâine, măcar acum în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale. Am văzut în cele două parohii oameni apropiați de biserică și care simt ajutorul din partea lui Dumnezeu, căutând să fie alături de preoții parohi de aici”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Beneficiarii au fost identificați cu ajutorul preoților din cele două parohii. „În Parohia Merii Petchii au fost ajutate 25 de familii, care au primit alimente de bază pentru masa de Paști. Parohia însumează 70 de familii, dintre care cele mai multe sunt nevoiașe, au copii mulți și posibilități materiale reduse”, a spus părintele paroh Marian Ungureanu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”‑Merii Petchii, județul Ilfov.
Acțiuni social‑filantropice sunt organizate în această perioadă și în alte parohii din Arhiepiscopia Bucureștilor.



.jpg)