În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Daruri pentru vârstnicii din Dâmboviţa
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o acțiune social-filantropică la Căminul de bătrâni „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bălteni, judeţul Dâmboviţa. Prin implicarea preoților și a credincioșilor din aceste comunități parohiale, au fost oferite instituției produse igienico-sanitare, necesare pentru buna desfășurare a activităților cotidiene și optima îngrijire a persoanelor vârstnice aflate în grija căminului, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)