În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
Donare de sânge în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Joi, 22 iulie 2021, sub coordonarea părintelui Sebastian Mircea, medicul Mănăstirii Putna, și a cadrelor medicale de la Centrul de Transfuzie, 23 de monahi și monahii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au donat sânge. În ultima perioadă, în cadrul eparhiei au fost desfășurate activități de informare, la nivelul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc, precum și la beneficiile donării. Sângele unui singur donator poate salva până la trei vieți.
În data de 17 iulie 2021, 48 de monahi au participat la acțiunea de donare de sânge desfășurată la Mănăstirea Putna, urmând ca joi, 29 iulie, să se desfășoare o acțiune similară, tot la Centrul Județean de Transfuzii din Suceava.
Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților adresează un îndemn la intensificarea donării de sânge și de plasmă convalescentă COVID-19. Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie Sangvină Suceava, situat pe Bulevardul 1 Mai nr. 11, programul de recoltare fiind de luni până vineri, în intervalul 8:00-13:30.



.jpg)